GRAFICE Producția de gaze din acest weekend s-a situat peste consumul intern pentru prima dată în acest an

GRAFICE Producția de gaze din acest weekend s-a situat peste consumul intern pentru prima dată în acest an
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 12 apr 2022

În acest weekend, producția de gaze a României s-a situat peste nivelul consumului intern pentru prima dată în acest an, ceea ce a făcut ca sâmbătă să fie înmagazinați aproape 75 GWh, ca urmare a surplusului intern, dar și a cantităților de gaze importate, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vineri, România a avut un consum de aproximativ 217 GWh, cu 45 GWh sub cel de joi, și o producție internă de 233 GWh, fiind prima zi din acest an în care gazul extras din zăcămintele autohtone a acoperit consumul.

În aceeași zi, România a mai importat aproximativ 10 GWh din Ungaria și 17 GWh din Bulgaria, ceea ce a făcut ca nivelul înmagazinărilor de vineri să se ridice la 45 GWh.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme

Sâmbătă, consumul s-a redus cu alți 30,5 GWh, până la 186,5 GWh, în condițiile în care nivelul producției interne s-a majorat la 337 GWh.

Cum și sâmbătă România a importat 3,4 GWh din Ungaria și 18,4 GWh din Bulgaria, în acea zi au fost înmagazinați 75 GWh.

În prezent, România are depozitați 6,4 TWh (19,5% din capacitatea totală de înmagazinare a celor 6 depozite Depogaz și celui Depomureș).

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Există un mare interes în ceea ce privește zona de energie. Vedem aprecieri ale acțiunilor de zeci de procente doar în ultima lună și jumătate

De la începutul lunii aprilie, România n-a mai importat niciun mc de gaz rusesc pe ruta ucraineană, ci numai pe cea bulgară (via TurkStream).

După 3 săptămâni de pauză, companiile autohtone au reînceput, odată cu data de 5 aprilie, să importe gaze din Ungaria, ceea ce a făcut ca raportul de prețuri de pe piețele din Austria și România să se inverseze.

Astfel, cât timp România avea o poziție de exportator net de gaz în raport cu piețele vestice, prețul spot de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) era mai redus decât cel de pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH.

După ce România a redevenit importator net, prețul gazului cu livrare în ziua următoare (PZU) de pe BRM a devenit mai ridicat decât cel de pe CEGH.

Prețul PZU pentru gazul cu livrare în ziua de luni a fost de 108,4 euro/MWh pe CEGH și de 116 euro/MWh pe BRM.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie
consum
gaze
import
ungaria
bulgaria
rusia