Grecii de la PPC au început să trimită notificări către clienții din România, foști la Enel

Grecii de la PPC au început să trimită notificări către clienții din România, foști la Enel
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mar 2024

PPC Energie România, care a preluat operațiunile Enel în România, a început să trimită notificări privind convenția de consum de energie electrică către toți clienții săi rezidențiali.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

Aceste notificări vor continua să fie livrate în zilele următoare.

FOTO Acțiunile Gabriel Resources se prăbușesc din nou, după procesul pierdut în fața României pentru Roșia Montană CITEȘTE ȘI FOTO Acțiunile Gabriel Resources se prăbușesc din nou, după procesul pierdut în fața României pentru Roșia Montană

Este anunțat că furnizorul de energie electrică poate factura consumul fiecărui client prin trei modalități diferite. Acestea includ citirea contorului de către firma de distribuție, autocitirea de către client și transmiterea indexului către furnizor. În cazul în care niciuna dintre aceste opțiuni nu este viabilă din diverse motive, facturarea se va baza pe o estimare conform specificațiilor din notificarea trimisă de compania PPC către clienții săi rezidențiali.

„Astfel, conform art. 44 din Regulamentul de furnizare, în lipsa unui index de regularizare transmis de către Operatorul de distribuție sau în lipsa unui index autocitit transmis de către dvs. în intervalul de timp menționat în factură și în condițiile din contract, cantitatea de energie electrică va fi facturată în baza convenției de consum, anexa la contract încheiată în condițiile prevederilor art. 441 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice”, se arată în notificare.

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Majorare de buget cu aproape 90%, decizia finală de investiție se amână cu peste 1 an CITEȘTE ȘI Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Majorare de buget cu aproape 90%, decizia finală de investiție se amână cu peste 1 an

Cum vor fi determinate cantitățile stabilite în convenția de consum

Conform anunțului furnizorului, cantitățile stabilite în cadrul convenției de consum pentru fiecare lună calendaristică vor fi determinate pe baza estimărilor de consum de energie electrică activă furnizate de Operatorul de distribuție. Acest proces de determinare va lua în considerare două aspecte. Primul aspect este consumul de electricitate înregistrat anul trecut în același interval de timp sau evaluarea consumului de energie electrică, ținând cont de cele mai recente citiri obținute de Operatorul de distribuție. Cel de-al doilea aspect luat în considerare este profilul specific de consum, elaborat de Operatorul de distribuție pentru grupul de clienți finali în care este inclus consumatorul, în cazul în care nu sunt disponibile înregistrări referitoare la istoricul de consum pentru locația respectivă.

În notificarea transmisă de către furnizor către client se arată că calculul energiei facturate în baza convenției de consum se va efectua în raport cu numărul de zile cuprinse în perioada de facturare și în proporție cu consumul estimat pentru luna respectivă.

DOCUMENT UCM Reșița a fost preluată de Hidroelectrica, prin Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice. Planurile + ce va fi cu angajații CITEȘTE ȘI DOCUMENT UCM Reșița a fost preluată de Hidroelectrica, prin Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice. Planurile + ce va fi cu angajații

PPC își roagă clienții să îi anunțe în legătură cu orice schimbare a consumului lunar. Furnizorul a informat că, în cazul în care, pe durata contractului de furnizare a energiei electrice, clientul Enel prevede o modificare a consumului față de cantitățile lunare convenite în Convenția de Consum atașată, acesta poate solicita ajustarea lor. Cererea trebuie să fie transmisă cu cel puțin 20 de zile înainte de începerea perioadei de facturare.

„Vă reamintim că în cazul transmiterii de către dvs. a indexului autocitit, facturarea consumului se va face în baza acestuia, fără a mai fi aplicabile cantitățile de energie electrică din convenția de consum. În situația în care în 15 zile lucrătoare de la data transmiterii acestei notificări nu recepționăm din partea dvs. nicio notificare de modificare a cantităților din Anexa B la contract, vom considera convenția de consum ca fiind acceptată” apare scris în notificarea transmisă de PPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
ppc enel
rețele electrice ppc
distribuție energie ppc
contoare inteligente
contoare prosumatori