Havana trece la raționalizarea energiei electrice

Havana trece la raționalizarea energiei electrice
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2022

Autoritățile cubaneze au pus în aplicare întreruperi programate de curent la Havana, la peste două luni de la aplicarea acestor măsuri de economie în alte provincii ale țării, în fața dificultăților în producția și distribuția energiei, a constatat AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele 2,1 milioane de locuitori ai capitalei vor suferi două întreruperi de curent de patru ore pe săptămână, a declarat guvernatorul Reinaldo Garcia Zapata, citat în cotidianul oficial Tribuna de La Habana.

INFOGRAFICE Explozia prețurilor la energie a distrus cererea: reduceri generalizate ale consumului de carburanți, gaze și electricitate CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Explozia prețurilor la energie a distrus cererea: reduceri generalizate ale consumului de carburanți, gaze și electricitate

Întreruperile nu vor afecta serviciile esențiale precum spitalele sau distribuția de apă ori de gaz, scrie Agerpres.

"Este momentul să contribuim pentru ca restul Cubei să sufere mai puțin de pe urma acestor întreruperi nedorite", a spus guvernatorul, îndemnând locuitorii Havanei să dea dovadă de "solidaritate" cu provincia.

În ultimele săptămâni, aceste întreruperi de curent au stârnit furia populației, mai ales noaptea, și au dus la proteste cu lovituri în cratițe pentru că, fără ventilator sau aer condiționat, multora le este greu să adoarmă.

Întreruperile de curent au fost unul din elementele declanșatoare ale manifestațiilor antiguvernamentale de amploare din 11 iulie 2021, cele mai importante în ultimii 60 de ani pe insula comunistă.

Aproximativ 700 de persoane sunt în continuare după gratii pentru că au participat la această revoltă populară.

Adrian Ariciu, CEO Metro România, despre extinderea rețelei La doi Pași: Loc de dezvoltare e în continuare. Chiar dacă a crescut comerțul online, proximitatea va avea viitor. Am depășit deja borna de 1.800 de magazine și confirmăm targetul pentru anul urm CITEȘTE ȘI Adrian Ariciu, CEO Metro România, despre extinderea rețelei La doi Pași: Loc de dezvoltare e în continuare. Chiar dacă a crescut comerțul online, proximitatea va avea viitor. Am depășit deja borna de 1.800 de magazine și confirmăm targetul pentru anul urm

Obligațiile de raționalizare sunt o consecință a lucrărilor de întreținere la centralele învechite ale țării și a întreruperilor frecvente în rețeaua deteriorată.

"Situația de urgență prin care trece sistemul electric se va restabili treptat", a declarat directorul de producție al Union Electrica, societatea publică care se ocupă de furnizarea energiei electrice.

Sistemul electric cubanez are în prezent o capacitate medie de 2.500 de megawați, insuficientă pentru cererea gospodăriilor în orele de vârf care, potrivit informațiilor oficiale, ajunge la 2.900 de megawați. 

viewscnt
Afla mai multe despre
havana
energie electrica