INFOGRAFICE Volum record de gaze spot tranzacționat pe BRM în ziua atacului rus asupra Ucrainei, în pofida prețurilor mai mari cu 44%

INFOGRAFICE Volum record de gaze spot tranzacționat pe BRM în ziua atacului rus asupra Ucrainei, în pofida prețurilor mai mari cu 44%
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 25 feb 2022

Piețele spot și forward din România au avut o evoluție contrastantă joi, în prima zi a atacului Rusiei asupra Ucrainei. Dacă pe piața de gaze cu livrare în ziua următoare volumele au atins un record istoric de peste 50 GWh, în pofida prețului mediu ridicat, de peste 600 lei/MWh, pe piețele forward nu s-a efectuat nicio tranzacție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dimineața zilei de joi a debutat cu prudență din partea actorilor de pe piață, prima tranzacție fiind efectuată, așa cum a anunțat Profit.ro, de-abia la ora 12.

După aceea însă, piața spot s-a dezlănțuit. Pe piața pentru ziua următoare s-au efectuat 103 tranzacții, între 30 de participanți.

Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri

Dacă atât numărul de tranzacții, cât și cel de participanți au fost marginal mai reduse decât cele din zilele precedente, volumele și prețurile au fost mai ridicate.

Astfel, joi s-au tranzacționat gaze cu livrare în ziua de vineri în cantitate de 50,33 GWh (precedentul record de 49,9 GWh data de pe 22 februarie) la un preț mediu de 603 lei/MWh (121,85 euro/MWh), cu 44,25% peste prețul mediu de închidere al sesiunii precedente.

O cantitate de un GWh s-a comercializat la un preț maxim al zilei de 670 lei/MWh.

Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, prețul gazului cu livrare în ziua următoare a crescut cu 44,4%, de la 87,55 euro/MWh la 126,42 euro/MWh, cu aproape 5 euro peste prețul de pe BRM.

Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație CITEȘTE ȘI Aeroporturile din România investesc în tehnologii de ultimă generație

Similar, pe piața intrazilnică, au fost tranzacționați 31,5 GWh la un preț mediu de 561 lei/MWh, în creștere cu 43,8% față de cel de închidere al zilei precedente.

Cumulat, pe cele 2 piețe spot s-au tranzacționat joi 81,83 GWh, echivalent cu 20% din consumul intern din această zi sau cu o treime din producția internă.

În perioada similară a anului trecut, ponderea celor 2 piețe spot (pentru ziua următoare și intrazilnică) era, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), de 2,69% din total consum în februarie 2021, respectiv 3,38% în ianuarie 2021.

În septembrie, ultima lună cu date disponibile raportate de ANRE, ponderea volumului tranzacțiilor de pe cele 2 piețe în total consum era de 7,64%, la un consum însă mult mai redus, de 200 GWh/zi, comparativ cu cel actual, de 520 GWh/zi.

În ultima perioadă se poate remarca o majorare în special al volumului de gaze tranzacționat pe piața intrazilnică, pe care rareori volumul depășea nivelul de 10 GWh/zi.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
brm
. cegh
gaze