Lulache, Nuclearelectrica: Statutul CNU de furnizor calificat de uraniu expiră la finalul anului, sper să și-l păstreze

Lulache, Nuclearelectrica: Statutul CNU de furnizor calificat de uraniu expiră la finalul anului, sper să și-l păstreze
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 mai 2016

Statutul Companiei Naționale a Uraniului (CNU) de furnizor calificat de pulbere de dioxid de uraniu pentru centrala nucleară de la Cernavodă, statut care se acordă pe o perioadă limitată, expiră la finalul acestui an, iar în prezent la Nuclearelectrica se află în plină desfășurare o procedură de recalificare a furnizorilor, care se va finaliza în câteva săptămâni și la care participă și CNU, dar și noul furnizor canadian Cameco, a declarat directorul general al Nuclearelectrica (SNN), Daniela Lulache, la o conferință dedicată programului nuclear al României.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nuclearelectrica a anunțat în februarie că a încheiat un contract de furnizare de pulbere de dioxid de uraniu cu compania canadiană Cameco Inc, după ce CNU, furnizorul tradițional de materie primă, a fost nevoită să majoreze prețul cu 76%, în urma unei decizii a Curții de Conturi. Ruperea contractului de furnizare cu Nuclearelectrica pune în pericol activitatea CNU, care a fost creată special pentru a furniza materie primă pentru centrala de la Cernavodă și nu are alți cumpărători pentru producția sa.

"Noi cumpărăm pulbere de dioxid, care se folosește la producerea de fascicule de combustibil nuclear în fabrica de la Pitești. Achizițiile se fac doar de la producători calificați în acest sens de către Nuclearelectrica. Statutul de furnizor calificat se acordă după un proces de evaluare, în cadrul căruia se verifică sistemele de management ale candidaților și nivelurile lor de autorizare și se fac și teste de fabrică", a declarat Lulache, la conferința "Programul nuclear al României – investiția în unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, prioritate a sistemului energetic național", organizată de Energy Center.

Notarii au decis să își scadă cu 50% onorariul pentru darea în plată. Decizia trebuie validată de ministrul Justiției CITEȘTE ȘI Notarii au decis să își scadă cu 50% onorariul pentru darea în plată. Decizia trebuie validată de ministrul Justiției

Ea a explicat că reglementările internaționale și locale în domeniul nuclear obligă operatorii de centrale nucleare să dispună de cel puțin 2 furnizori calificați de pulbere de dioxid de uraniu, din rațiuni de siguranță.

"Normele Euratom Supply Agency, instituția europeană care se ocupă de securitatea aprovizionării în domeniul nuclear, spun că nu poți să rămâi dependent de un singur furnizor, pentru că poți să te trezești că a pățitn ceva și nu poate să-ți livreze, iar atunci ești nevoit să oprești centrala. O centrală nucleară oprită costă la fel de mult precum una operațională. Avem doi furnizori calificați, CNU și Cameco. Cameco este furnizor calificat din 2008. Suntem în plin proces de recalificare, vrem să calificăm minim 2 companii furnizoare, am primit mai multe scrisori de interes. Sper ca CNU să-și păstreze statutul de furnizor calificat, care expiră la finalul acestui an. Procesul de calificare se va finaliza în câteva săptămâni și atunci vom ști", a spus Daniela Lulache.

Procedura de calificare a furnizorilor de pulbere de dioxid de uraniu a fost lansată de Nuclearelectrica luna aceasta. Companiile care vor fi declarate furnizori calificați vor putea participa ulterior la o licitație prin care Nuclearelectrica urmărește încheierea unui acord-cadru pe 4 ani pentru achiziția a circa 960 de tone de uraniu natural sub formă de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu. Pentru calificare, firmele interesate trebuie să trimită în România, pe cheltuiala lor, minim 300 de kilograme de pulbere uraniu în vederea testării.

Finanțele se reorganizează: Vor mai mult personal, un economist șef, similar celui din bănci, și încă un secretar de stat CITEȘTE ȘI Finanțele se reorganizează: Vor mai mult personal, un economist șef, similar celui din bănci, și încă un secretar de stat

Compania Națională a Uraniului, controlată integral de statul român, prin Ministerul Energiei, și aflată într-o situație critică din punct de vedere financiar, va sista timp de 9 luni activitatea la exploatarea minieră Crucea-Botușana și la platforma de prelucrare Feldioara, perioadă în care se va decide, în baza unei analize, ce activități vor fi menținute, cele declarate neviabile urmând a fi închise sau trecute în conservare.

CNU are în plan să înceapă, în acest an, lucrările la o carieră de uraniu în Tulgheș, județul Neamț, pentru a-și crește profitabilitatea. În prezent, costurile de producție de la Crucea-Botușana sunt mult prea mari și determină prețuri de vânzare mult prea mari comparativ cu cele practicate pe plan internațional, motiv pentru care CNU și-a pierdut singurul client, Nuclearelectrica.

Pentru a evita colapsul, CNU trebuie restructurată, iar circa 700 din cei 1.200 de angajați ai companiei vor fi disponibilizați.

Afacerile NN Asigurări au crescut cu 2,6% în T1, la 157,4 mil. lei CITEȘTE ȘI Afacerile NN Asigurări au crescut cu 2,6% în T1, la 157,4 mil. lei

În context, este interesant de remarcat că noul furnizor de pulbere de uraniu al Nuclearelectrica, compania canadiană Cameco, a încheiat recent un acord de cooperare cu partenerul chinez al Nuclearelectrica la proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, China General Nuclear Power. Acordul prevede posibilitatea dezvoltării în parteneriat a unor zăcăminte de uraniu, dar și colaborări în alte stadii ale ciclului nuclear. În anunțul privind încheierea acordului se subliniază că este vizată în primul rând dezvoltarea de proiecte noi, demarate de la zero, de explorare și producție de uraniu. 

Unul dintre principalele zăcăminte de uraniu exploatate în prezent de către Cameco este cel de la Inkai, din Kazahstan, printr-un joint-venture în care canadienii controlează 60% din acțiuni, iar guvernul kazah, prin compania de stat specializată KazAtomProm – restul de 40%.

"În acest moment, Kazahstanul este cel mai mare producător de uraniu din lume, probabil la cel mai mic preț. Au existat multe proiecte care includ uraniul și care au fost închise tocmai din cauza prețului foarte mic. A fost înființată o companie, KazAtomProm, pentru proiectele care se referă la uraniu, iar România, dacă este interesată să importe uraniu, va trebui să colaboreze cu această companie", a declarat recent, la București, Yerlan Muratov, directorul Kaznex Invest, Agenția Națională pentru Export și Investiții din Kazahstan.

În 2009, secretarul de stat din Ministerul Economiei Tudor Șerban declara că România a propus Kazahstanului să exploateze, prin Compania Națională a Uraniului, rezervele de care dispune statul asiatic și să cumpere, prin contracte pe termen lung, uraniu necesar funcționării a două reactoare nucleare. Ulterior, în 2010, ministrul Videanu spunea că, cu ocazia vizitei președintelui Băsescu în Kazahstan, chiar s-a încheiat un acord prin care CNU și KazAtomProm vor exploata uraniu în țara caspică, pentru acoperirea necesarului României, având și posibilitatea de a exporta.

Recent, Traian Băsescu a provocat o adevărată polemică publică, după ce a publicat o postare pe Facebook în care afirma că faptul că Nuclearelectrica a achiziționat combustibil nuclear de la o companie canadiană, renunțând la contractul cu CNU din cauza prețului mare cerut de aceasta, este o "ticăloșie" care va face ca, în timp, România să devină dependentă "de canadieni sau, de ce nu, de ruși".

KPMG: Manchester United și Real Madrid - cele mai valoroase echipe de fotbal CITEȘTE ȘI KPMG: Manchester United și Real Madrid - cele mai valoroase echipe de fotbal

Deși CNU are în vedere deschiderea de noi perimetre de extracție de uraniu în zona Carpaților Orientali, Guvernul va face o analiză economică pentru a decide dacă se vor deschide aceste perimetre sau se va aduce minereu de uraniu din import, cele două soluții putând și coexista, se arată în draftul de Strategie energetică națională publicat recent de Ministerul Energiei.

"În vederea asigurării cu dioxid de uraniu (UO2) pentru fabricarea combustibilului necesar reactoarelor 1 și 2 ale centralei nucleare de la Cernavodă pe întreaga lor durată tehnică de exploatare și eficientizarea costurilor de producție, CNU are în vedere deschiderea de noi perimetre de exploatare în zona Carpaților Orientali, precum și instalarea unor noi capacități de prelucrare și rafinare, cu tehnologii avansate, care să înlocuiască actualele instalații de pe platforma Feldioara, județul Brașov. O analiză economică va sta la baza deciziei de deschidere a perimetrelor noi și/sau a soluției de import a minereului de uraniu sau octoxid de uraniu (U3O8). Aceste elemente se găsesc în cantități suficiente și în multiple zone pe glob, stabile din punct de vedere politic și economic. În vederea menținerii siguranței în fabricarea combustibilului pentru operarea centralei nucleare de la Cernavodă (cu două sau cu patru unități nucleare), procesarea și rafinarea U3O8, în vederea obținerii de dioxid de uraniu, se realizează în România, în concordanță cu necesarul rezultat din programul de dezvoltare al energeticii nucleare", se menționează în documentul citat.

În draftul de Strategie se mai arată că, până în prezent, întreaga cantitate de uraniu necesară fabricării combustibilului nuclear utilizat intern a fost asigurată prin procesarea minereurilor din producția autohtonă și rafinarea concentratelor tehnice de uraniu la Feldioara.

"În funcție de oferta internațională, pot fi achiziționate de pe piața internațională concentrate tehnice de uraniu (yellow cake) sau octoxid de uraniu (U3O8), urmând ca procesarea și rafinarea pentru obținerea pulberii sinterizabile de dioxid de uraniu, materia primă necesară fabricării combustibilului nuclear necesar centralelor nuclearo-electrice tip CANDU, să se realizeze în România. În prezent, nu se importă uraniu pentru fabricarea pe scară industrială a combustibilului nuclear", se mai afirmă în document.

Strategia identifică mai multe puncte slabe ale sectorului românesc de extracție a uraniului, cum ar fi costurile operaționale mari de exploatare a minereurilor, cu utilizarea unor tehnologii învechite, necesitatea reorganizării și eficientizării sectorului de exploatare, prelucrare, procesare și rafinare a minereului de uraniu, precum și de producere a combustibilului nuclear de tip CANDU, necesitatea asigurării resurselor financiare pentru deschiderea de noi zăcăminte de minereu de uraniu, precum și realizarea unei noi linii de rafinare, mult mai eficiente și cu costuri mai mici de operare, necesitatea completării cu concentrate de uraniu sau octoxid de uraniu din surse externe, față de resursele naționale existente de uraniu natural, în vederea producerii materiei prime (dioxidul de uraniu), utilizată la fabricarea combustibilului nuclear, în condiții economice și calitative avantajoase.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
compania nationala a uraniului
centrala nucleara de la cernavoda
cnu
pulbere de uraniu
reactoarele 3 si 4 de la cernavoda