Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare pentru centrala Isalnita Oltenia-Alro

Ministerul Energiei a semnat contractul de finanțare pentru centrala Isalnita Oltenia-Alro
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 feb 2024

Ministerul Energiei anunță semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul-cheie 2- construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru  funcționarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziției de la cărbune și pentru echilibrarea rețelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Obiectivul General al Proiectului îl reprezintă construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW la Ișalnița, Județul Dolj.Valoarea acestui  contract decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04lei, echivalentul a 253.125.302,00  euro.

FOTO E.ON România: Furturile de energie și gaze au crescut cu 40%. La cât se ridică paguba CITEȘTE ȘI FOTO E.ON România: Furturile de energie și gaze au crescut cu 40%. La cât se ridică paguba

Complexul Energetic Oltenia va avea o cotă de 59,9% în proiectul viitoarei centrale electrice pe gaze de la Ișalnita, reprezentând o contribuție de 65 de milioane de euro, iar Alro va avea 40,1%, reprezentând o contribuție de peste 43,5 milioane de euro.

Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, a fost declarat recent „investitor selectat” în urma unei licitații publice organizate de Complexul Energetic Oltenia (CEO) pentru a construi împreună o centrală electrică pe gaz, la Ișalnița, de 850 MW.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 506 milioane de euro.

Proiectul a primit finanțare și din Fondul de Modernizare, iar noua societate mixtă (SPV) va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 50% din proiect. Guvernul urmează să plătească aceste sume direct către noul SPV, în calitate de beneficiar final al Fondului de Modernizare, pe baza contractului de finanțare care va fi încheiat între SPV și Ministerul Energiei.

De asemenea, proiectul va beneficia de o finanțare bancară.

Termenul de punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze de la Ișalnița este anul 2026. Unitatea va înlocui unitățile 7 și 8, ambele pe cărbune, cu o capacitate de 315 MW.

Proiectul Ișalnița face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și care prevede, printre altele, construirea a 2 centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei.

Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, care deține 9 grupuri energetice, cu o putere instalata de 2595 MW.

viewscnt
Afla mai multe despre
ce oltenia
ișalnița