Nord Stream 2 a început să încarce cu gaze naturale una dintre cele două conducte ale sale, pentru teste

Nord Stream 2 a început să încarce cu gaze naturale una dintre cele două conducte ale sale, pentru teste
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 oct 2021

Nord Stream 2 a început să încarce cu gaze naturale una dintre cele două conducte ale sale, pentru teste, potrivit operatorului gazoductului care traversează Marea Baltică din Rusia către Germania, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce se va întâmpla pe piața de energie va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, organizată împreună cu Black Sea Oil&Gas și Federatia Patronală Petrol și Gaze (FPPG).

Videoconferința, programată pentru 19 octombrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Proiectul Nord Stream 2, extrem de politizat, a fost proiectat de Moscova să ocolească Ucraina cu exporturile sale de gaze către Europa, scrie News.ro.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Gazoductul va dubla capacitatea existentă de export prin conducte a Rusiei în Marea Baltică la 110 miliarde de metri cubi, echivalând cu mai mult de jumătate din totalul livrărilor de gaze ale Rusiei către Europa.

"Prima conductă va fi umplută treptat pentru a crea inventarul și presiunea necesare, ca o condiție prealabilă pentru testele tehnice ulterioare", a anunțat luni compania din Elveția care operează Nord Stream 2. P

Etapele de pre-punere pentru a doua conductă sunt în curs, a adăugat acesta.

Nord Stream 2 așteaptă în continuare aprobarea autorității de reglementare a energiei din Germania pentru a transporta gaze în Germania.

Senatul a adoptat programul ”Anghel Saligny”, cu 50 miliarde lei pentru primari, fără amendamentele USR CITEȘTE ȘI Senatul a adoptat programul ”Anghel Saligny”, cu 50 miliarde lei pentru primari, fără amendamentele USR

Agenția daneză pentru energie a declarat luni că a acceptat ca conducta B să poată fi pusă în funcțiune. Mai trebuie îndeplinite unele condiții înainte ca și conducta A să poată începe să funcționeze, a adăugat aceasta.

Proiectul a fost amânat la sfârșitul anului 2019, după sancțiunile din partea Statelor Unite, care nu doresc ca Europa să-și mărească dependența de aprovizionarea cu energie din Rusia.

Washingtonul vrea, de asemenea, să vândă propriile gaze naturale lichefiate către Europa, livrate pe mare.

Rusia a trebuit să-și folosească propriile nave pentru a pune țevi pe fundul Mării Baltice, finalizând luna trecută construcția proiectului de 11 miliarde de dolari.

Autoritatea de reglementare a energiei din Germania a declarat luna trecută că are la dispoziție patru luni pentru a finaliza certificarea Nord Stream 2, după ce a primit toate documentele necesare pentru licența de funcționare a companiei de operare a conductelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
nord stream 2
gaze