Ogre AI atrage o nouă finanțare

Ogre AI atrage o nouă finanțare

Matei Stratan, Fondator Ogre AI

Profit.ro
Profit.ro
scris 7 dec 2023

Startup-ul Ogre AI fondat de Matei Stratan (CEO) împreună cu Mihai Cucuringu (CRO) și Paul Muscă (CTO), a primit finanțarea de 625.000 EUR de la fondul ceh de capital de risc Soulmates Ventures. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investiția se adaugă la runda de finanțare de 2 milioane EUR obținută în 2022, și condusă de EGV, cu participarea fondului de venture capital londonez MMC și a unor investitori business angel internaționali, arată StartIUp Cafe

Tranzacție: Alive Capital a preluat un proiect fotovoltaic de la grupul Da Vinci CITEȘTE ȘI Tranzacție: Alive Capital a preluat un proiect fotovoltaic de la grupul Da Vinci

Acum, startup-ul pregătește o nouă rundă de finanțare și anticipează că va ajunge la venituri de un milion de dolari în 2024.

„Ca obiectiv principal, vrem să devenim principalul furnizor de soluții de analiză și prognoză pentru companiile prezente în piața de energie. Avem produse foarte bune, pe care deja le-am implementat cu succes la companii gigant din această industrie (Enel, CEZ, Engie, PPC, DEER, E.ON etc). Acestea au ajutat deja companiile să reducă cu până la 30% pierderile financiare cauzate de lipsa unor instrumente adecvate de prognoză. Suntem încrezători că, în perspectiva migrării omenirii către surse cât mai sustenabile de energie și în contextul unei agende europene cu obiective clare de reducere a amprentei de carbon, tot mai multe companii vor avea nevoie de soluții climate tech care să le ajute să îndeplinească aceste obiective”, spune Matei Stratan, CEO și co-fondator al Ogre AI.

CONFIRMARE Banca Transilvania a depășit oferta Raiffeisen și este în discuții avansate pentru a cumpăra afacerea din România a OTP Bank CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Banca Transilvania a depășit oferta Raiffeisen și este în discuții avansate pentru a cumpăra afacerea din România a OTP Bank

Ogre AI este un startup axat pe data science și specializat în furnizarea de soluții pentru sectorul energetic, bazate pe machine learning (ML) și artificial intelligence (AI).

Startup-ul cu sediul la Londra și birouri în București și Atena susține că în prezent are numeroși clienți, atât enterprise cât și din categoria companiilor mici și mijlocii.

Recent, echipei Ogre AI s-a alăturat Frank Hajdinjak, în rolul de Chief Growth Manager. Executivul a fost până în 2019 CEO al E.ON România.

În prezent, startup-ul are o echipă multinațională formata din 15  membri.  Ogre AI oferă soluții tehnologice care prognozează generarea de energie, consumul, pierderile tehnologice și comerciale din rețea și diferite anomalii din sistem.

Startup-ul susține că are în plan să acopere 90% din jucătorii de pe piața românească de energie, să ajungă la estimări de consum care acoperă 70% din piața din Grecia și să cludă în analizele sale nu mai puțin de 15 milioane de consumatori casnici, comerciali și industriali.

viewscnt
Afla mai multe despre
ogre ai
energie
finantare