OMV: Plafonarea prețurilor din România nu are un impact negativ major asupra profitabilității Petrom

OMV: Plafonarea prețurilor din România nu are un impact negativ major asupra profitabilității Petrom

CFO-ul OMV, Reinhard Florey

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 1 nov 2021

Plafonarea prețurilor la gaze discutată de autoritățile române nu va avea un impact negativ major asupra profitabilității OMV Petrom, a declarat Reinhard Florey, directorul financiar al grupului OMV, principalului acționar al celei mai importante comapnii de petrol și gaze din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele Iohannis a promulgat vineri proiectul Legii de aprobare a OUG de compensare pe facturi în această iarnă a scumpirilor galopante din ultima perioadă la energie electrică și gaze naturale. Proiectul fusese adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, cu ample modificări față de varianta Guvernului, cele mai importante fiind cele legate de plafonarea prețurilor finale de furnizare și de exceptarea unor categorii de consumatori de la plata tarifelor de transport și distribuție a energiei și gazelor, certificatelor verzi, contribuției de cogenerare și accizelor.

Astfel, prețul final facturat al gazelor naturale către consumatori casnici, spitale, unități de învățământ, creșe, ONG-uri, furnizori de servicii sociale și unități de cult se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun

„Plafonarea discutată în România este relevantă doar pentru prețurile achitate de consumatorii casnici, iar OMV Petrom, în ceea ce privește livrările sale, are un procent relativ redus de livrări către consumatorii casnici, noi livrăm în special către consumatorii industriali și către export, de aceea impactul (plafonării - n.r.) va fi unul relativ redus”, a afirmat Reinhard Florey

Acesta s-a referit și la incertitudinile de pe piața politică autohtonă, care îngreunează realizarea unor previziuni pe termen mediu și lung.

„România traversează în prezent din nou o criză politică, iar diferitele inițiative din Parlament nu au fost încă implementate, deci va trebui să așteptăm până va exista un impact concret și vizibil. În acest moment, nu considerăm că (măsurile adoptate -n.r..) vor avea un impact negativ major asupra Petrom”, afirmă CFO-ul OMV.

În raportul cu rezultatele financiare pe primele trimestre ale anului, OMV Petrom a precizat că „în privința riscului de reglementare, Societatea se află în dialog cu autoritățile române pe subiecte relevante pentru industrie. În ultimii ani am observat o serie de inițiative fiscale și de reglementare puse în discuție și / sau implementate. Acest lucru sporește volatilitatea legislativă și influențează întreg mediul de afaceri”.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
florey
plafonare
prețuri