OMV va revizui deciziile luate de fostul director general Rainer Seele

OMV va revizui deciziile luate de fostul director general Rainer Seele
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iun 2022

Consiliul de supraveghere de la OMV nu va aproba acțiunile din 2021 ale fostului director general, Rainer Seele și va demara o anchetă amănunțită asupra deciziilor sale manageriale, a anunțat președintele Consiliului, Mark Garrett, la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sub conducerea lui Seele, numit la conducerea OMV în 2015, grupul austriac s-a concentrat pe investițiile în zăcămintele de petrol și gaze din Rusia pentru a-și îmbunătăți performanțele financiare, scrie Agerpres.

VIDEO Ora de Profit.ro Președintele ANAF anunță: Declanșăm acțiuni foarte ferme în zona marii evaziuni fiscale. Acțiunile de control - direcționate și către marile companii. Cum vor fi împiedicate noi cazuri de mită printre inspectori CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro Președintele ANAF anunță: Declanșăm acțiuni foarte ferme în zona marii evaziuni fiscale. Acțiunile de control - direcționate și către marile companii. Cum vor fi împiedicate noi cazuri de mită printre inspectori

Investițiile făcute în Rusia după 2015 "au fost, ex post, o greșeală", a spus Mark Garrett.

"Dacă acum am fost nevoiți să recurgem la deprecieri de active de două miliarde de euro în primul trimestru din 2022, toată lumea trebuie să înceteze să mai apere acele decizii", a adăugat președintele Consiliului de Supraveghere de la OMV.

"Privind în urmă, putem spune că investițiile făcute în Rusia după 2015 au avut la bază o încredere mult prea mare aceasta și în rolul ei în comunitatea internațională", a concluzionat Mark Garrett.

În luna martie a acestui an, acționarul majoritar de la OMV Petrom a anunțat că Rusia nu va mai fi una din regiunile sale cheie, alăturându-se altor mari companii energetice occidentale care au decis să se retragă de pe piața rusească. Atunci OMV a precizat că a fost nevoit să își ajusteze valoarea activelor cu un miliard de euro, în legătură cu proiectul gazoductului Nord Stream 2, care a fost oprit de autoritățile de la Berlin. În plus, au fost decise ajustări ale valorii contabile la două entități rusești prin intermediul cărora OMV deține o participație de 24,99% la zăcământul de gaze Yuzhno Russkoye din Rusia, ceea ce înseamnă o lovitură suplimentară de un miliard de euro.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București. 

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
rainer seele