Pentagonul se aprovizionează cu petrol rusesc interzis, potrivit unei investigații realizate de „The Washington Post”

Pentagonul se aprovizionează cu petrol rusesc interzis, potrivit unei investigații realizate de „The Washington Post”
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 nov 2023

O parte din produsele petroliere contractate de Departamentul american al Apărării prin intermediul unor furnizori din Grecia și din Turcia ar putea fi de origine rusă, în ciuda sancțiunilor occidentale, relevă o investigație a cotidianului The Washington Post (WP).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Produsele petroliere rusești interzise urmează un traseu ocolitor către un furnizor militar american. Înainte de a se îndrepta spre Grecia, transportul face un ocol de sute de kilometri până la o instalație de depozitare a petrolului din Turcia. După mai multe schimbări de proprietate, combustibilul este vândut apoi unei rafinării grecești care deservește armata americană, potrivit cotidianului american, scrie News.ro.

Rețeaua de magazine The Body Shop, proaspăt redeschisă în România - cumpărată de \ CITEȘTE ȘI Rețeaua de magazine The Body Shop, proaspăt redeschisă în România - cumpărată de "Berkshire Hathaway-ul german". „O afacere cu care mulți dintre noi au crescut. O vom întoarce la gloria de odinioară. Sunt încă destule cărămizi și mortar.”

Combustibilul rusesc este transportat din porturile rusești de la Marea Neagră - Novorossisk, Kavkaz, Taman, Tuapse - către Turcia prin strâmtoarea Bosfor  Combustibilul nu mai este marcat ca fiind rusesc atunci când ajunge în Grecia. Acolo, combustibilul este rafinat și amestecat într-o rezervă cumpărată în parte de armata americană.

După ce țările occidentale au anunțat anul trecut interdicții asupra petrolului rusesc, ca răspuns la invazia din Ucraina, o rafinărie grecească care deservește armata americană a acționat rapid pentru a se adapta. În câteva luni, le-a spus investitorilor că a încetat să mai accepte petrolul interzis și că a găsit în schimb alte surse.

Dar a existat un motiv pentru care petrolul rusesc, cel puțin pe hârtie, a putut fi eliminat atât de ușor din lanțul de aprovizionare, arată WP. Produsele petroliere care proveneau din Rusia au continuat să ajungă, de fapt, la rafinăria Motor Oil Hellas din Marea Egee, Grecia, a constatat investigația The Washington Post, care a analizat datele privind transportul maritim și tranzacțiile comerciale.

Astfel, petrolul rusesc a urmat o nouă rută, la sute de kilometri distanță, prin intermediul unei instalații de depozitare a petrolului din Turcia, un traseu ce a permis să fie ascunsă amprenta Rusiei, deoarece proprietatea produselor a trecut de mai multe ori de la un proprietar la altul înainte de a ajunge în Grecia.

Potrivit estimărilor WP, depozitul de la Dörtyol, Turcia, a primit pe mare 5,4 milioane de barili de păcură în ultimii doi ani, cantitate care, cu excepția a 1,9 milioane de barili, a provenit din Rusia. De la intrarea în vigoare a sancțiunilor Uniunii Europene, în februarie, au fost livrate 2,7 milioane de barili de petrol rusesc către Dörtyol. În aceeași perioadă, 4,2 milioane de barili de păcură au fost transportate de la terminal către Motor Oil Hellas. Aceste transporturi reprezintă cel puțin 56% din toată păcura pe care rafinăria grecească a primit-o pe mare.

The Washington Post nu a putut preciza proporția exactă a cantității de păcură de origine rusă prezentă în produsele achiziționate de Pentagon. Pentru rafinarea acestor produse sunt folosite mai multe ingrediente care nu pot fi toate urmărite în timpul producției, arată publicația.

Mini-reactoare nucleare americane - România se grăbește după eșecul din SUA CITEȘTE ȘI Mini-reactoare nucleare americane - România se grăbește după eșecul din SUA

Se știe însă că, din martie 2022, când Statele Unite au impus sancțiuni privind interzicerea petrolului rusesc, Pentagonul a încheiat noi contracte cu Motor Oil Hellas în valoare de aproape un miliard de dolari.

Între timp, aproximativ 69% din transporturile trimise către Dortoyl au fost de origine rusă, a raportat Post, citând datele Project on Government Oversight.

"În timp ce unele transporturi către Motor Oil Hellas ar putea respecta peisajul în evoluție al sancțiunilor și embargourilor, dinamica pune Pentagonul într-o poziție incomodă: Pe de o parte, guvernul american trimite miliarde de dolari în armament în Ucraina pentru a se apăra împotriva invaziei președintelui rus Vladimir Putin, iar pe de altă parte, este posibil să cumpere produse care conțin combustibili fosili ruși, principalul motor economic al mașinăriei de război rusești", a declarat grupul de monitorizare.

Experții spun că Rusia a zădărnicit probabil încercările Occidentului de a restrânge veniturile de război prin restricționarea comerțului său cu produse energetice. Anul trecut, Moscova ar fi format o flotă secretă de "petroliere fantomă" pentru a ascunde originea petrolului său. Între timp, unii experți spun că petrolul rusesc este probabil vândut cu mult peste plafonul de preț de 60 de dolari pe baril impus de Occident, în parte datorită acestei flote-fantomă, precum și a costurilor de transport maritim umflate care pot ascunde adevărata sumă plătită de clienți, a scris Financial Times.

Pentagonul a declarat pentru WP că nu știa despre originea rusă a produselor petroliere, deoarece responsabilitatea pentru respectarea sancțiunilor revine contractorilor, în special companiei Motor Oil Hellas. Agenția însăși nu dispune de instrumente pentru a controla furnizorii, a arătat Pentagonul.

În ceea ce o privește, rafinăria Motor Oil Hellas a declarat că societatea "nu cumpără, procesează sau comercializează petrol sau produse rusești" și că "toate importurile sale sunt certificate ca fiind de origine nesancționată".

Departamentul Trezoreriei SUA a trimis, însă, solicitări către 30 de proprietari a aproximativ o sută de nave suspectate că transportă petrol rusesc contrar plafonului de preț convenit de statele occidentale, reamintește WP.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
sua
rusia