PNRR: 390 milioane euro pentru centrale în cogenerare în orașe cu încălzire centralizată

PNRR: 390 milioane euro pentru centrale în cogenerare în orașe cu încălzire centralizată
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 feb 2022

Ministerul Energiei a lansat în consultare publică o schemă de ajutor de stat inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și ghidul de finanțare aferent acesteia, care prevede acordarea de sprijin în valoare totală de 390 milioane euro pentru construirea sau modernizarea de centrale în cogenerare pe gaze naturale care alimentează sisteme centralizate municipale de termoficare, prin procedura apelului de proiecte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din suma totală, 300 milioane euro vor fi fonduri UE nerambursabile, iar 90 milioane euro – bani românești de la bugetul de stat, prin supracontractarea PNRR. Potrivit Ministerului Energiei, apelul de proiecte va fi lansat la sfârșitul lunii martie.

Volkwagen a pierdut 330.000 de mașini la uzina din Wolfsburg și poate ajunge la concedieri. „Vor fi tăieri, vor fi pierderi.” CITEȘTE ȘI Volkwagen a pierdut 330.000 de mașini la uzina din Wolfsburg și poate ajunge la concedieri. „Vor fi tăieri, vor fi pierderi.”

"Ajutorul de stat pentru sprijinirea dezvoltării de capacități de producție pe gaz, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență în termoficarea urbană nu poate fi alocat prin procedura de ofertare concurențială întrucât din dovezile obținute ca urmare a  procedurii de consultare publică derulată de Ministerul Energiei în anul 2020 a reieșit faptul că numărul proiectelor transmise, suficient de mature, este limitat și insuficient pentru a asigura o concurență efectivă, respectiv bugetul alocat în temeiul prezentei scheme de ajutor acoperă oferta potențială", se arată în textul schemei de ajutor de stat.

Prin consultarea din 2020, ministerul solicita propuneri de proiecte pentru finanțare din Fondul de Modernizare al UE.

Planurile polonezilor de la Blachotrapez pentru România: Creștere de business de 50% doar în acest an, 2 fabrici noi și dublarea producției CITEȘTE ȘI Planurile polonezilor de la Blachotrapez pentru România: Creștere de business de 50% doar în acest an, 2 fabrici noi și dublarea producției

De ajutor vor putea beneficia companii de producție de energie sau primării, iar valoarea ajutorului nu poate depăși 50 milioane euro/beneficiar/proiect de investiție.

"Din perspectiva bugetului alocat, numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de aproximativ 6 întreprinderi. (…) Perioada de implementare a proiectului se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv activitățile considerate „demararea lucrărilor” se încadrează între data acordării ajutorului (data la care Ministerul Energiei a transmis solicitantului adresa de declarare a eligibilității proiectului) și data preconizată de finalizare, dar nu mai târziu de 30.06.2026", se menționează în schemă.

O companie din România vrea să producă în țară un autovehicul blindat 4x4 pe care să-l propună Armatei CITEȘTE ȘI O companie din România vrea să producă în țară un autovehicul blindat 4x4 pe care să-l propună Armatei

La construirea centralelor noi și la modernizarea celor existente vor trebui utilizate soluții tehnice care să asigure posibilitatea utilizării în amestec a gazului metan cu gaze regenerabile/cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde (hydrogen readiness), precum și flexibilitate, în sensul asigurării posibilității creșterii volumului de hidrogen ce poate fi utilizat pe parcursul duratei de viață economică a investiției.

"Solicitantul trebuie să justifice, în studiul de fezabilitate sau într-o analiză/studiu separat, faptul că, în urma realizării investiției, se va oferi posibilitatea ca unitatea de cogenerare să atingă pe durata de viață economică pragul de (emisii de – n.r.) maximum 250g CO2 eq/KWh, cu o estimare pentru fiecare an corespunzând duratei de viață a investiției", se precizează în ghidul de finanțare al schemei de ajutor de stat.

viewscnt
Afla mai multe despre
pnrr energie
pnrr centrale cogenerare
pnrr incalzire centralizata
pnrr hidrogen