Praxair renunță la active europene de 5 miliarde euro în vederea finalizării fuziunii-gigant cu Linde. Ambele companii au operațiuni în România

Praxair renunță la active europene de 5 miliarde euro în vederea finalizării fuziunii-gigant cu Linde. Ambele companii au operațiuni în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 5 iul 2018

Furnizorul american de gaze industriale Praxair, numărul trei mondial, a ajuns la un acord privind vânzarea majorității operațiunilor din Europa către japonezii de la Taiyo Nippon Sanso, tranzacție în urma căreia Praxair speră să obțină acordul Comisiei Europene pentru fuziunea gigant cu rivalul german Linde, în valoare de 70 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Taiyo Nippon Sanso va plăti 5 miliarde de euro (5,85 miliarde dolari) pentru achiziția operațiunilor Praxair din Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia, cu afaceri consolidate de 1,3 miliarde de euro în 2017 și aproximativ 2.500 de angajați.

Tranzacția este condiționată de finalizarea cu succes a fuziunii dintre Praxair și Linde, estimată pentru a doua jumătate a acestui an.

Luni poate fi decisă fiscalitatea pe gazele din Marea Neagră. Șeful \ CITEȘTE ȘI Luni poate fi decisă fiscalitatea pe gazele din Marea Neagră. Șeful "PSD Energie", Iulian Iancu, a solicitat "detașarea" la Comisia de Buget-Finanțe a Camerei

“Linde și Praxair consideră că vânzarea acestor operațiuni este necesară în vederea obținerii aprobărilor necesare de la Comisia Europeană pentru fuziunea propusă”, este mesajul Linde. Ambele companii au operațiuni și în România.

În februarie, Comisia Europeană a inițiat o investigație amănunțită privind fuziunea dintre Linde și Praxair, operațiune care ar crea cel mai mare jucător în sectorul mondial al gazelor industriale, cu o valoare de piață de aproximativ 70 miliarde de dolari (circa 60 miliarde euro) și vânzări anuale de aproape 30 miliarde de dolari (25,6 miliarde euro).

Comisia a invocat îngrijorări legate de limitarea concurenței în ceea ce privește furnizarea de gaze esențiale, precum oxigen și heliu, pe piața europeană.

Linde și Praxair au anunțat oficial că vor să își combine operațiunile la finele anului 2016, iar câteva luni mai târziu au ajuns la un acord de principiu în privința detaliilor. O tentativă anterioară de fuziune a eșuat, din cauza neînțelegerilor privind conducerea grupului rezultat.

Potrivit acordului, holdingul rezultat în urma fuziunii va opera sub marca Linde, va fi deținut în proporții egale de cele două companii și va fi condus de șeful Praxair, Steve Angel. Companiile estimează că fuziunea va duce la economii anuale de 1,2 miliarde de dolari.

Linde are aproximativ 60.000 de angajați în peste 100 de țări și venituri anuale de 17 miliarde de euro (circa 20 miliarde dolari). Pe piața românească, grupul german este prezent prin intermediul Linde Gaz România. Subsidiara locală, lider la nivel național pe segmentul gazelor industriale, a raportat afaceri de aproximativ 598 milioane de lei în 2017 și un profit net de 117,6 milioane de lei.

Praxair are operațiuni în 50 de țări, în România fiind prezent prin compania SIAD, la care deține o participație minoritară. În 2017, Praxair a raportat vânzări de 11 miliarde de dolari (9,4 miliarde euro) la nivel global. SIAD România, al cărei acționar majoritar este grupul italian SIAD, a înregistrat afaceri de 58,3 milioane de lei, în creștere de la 50,1 milioane de lei în 2016, însă a rămas pe pierdere, cu un rezultat negativ de circa 280.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
praxair
linde
fuziune
vanzare active
taiyo nippon sanso