Profitul OMV Petrom pe primul trimestru a crescut cu 38%, impulsionat de evoluția prețului petrolului

Profitul OMV Petrom pe primul trimestru a crescut cu 38%, impulsionat de evoluția prețului petrolului
scris 3 mai 2018

OMV Petrom și-a majorat în primul trimestru al acestui an profitul net cu 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 854 miliarde lei, în special ca urmare a creșterii cotațiilor internaționale ale petrolului, care au crescut cu 25%, de la 52,21 dolari/baril la 65,21 dolari/baril.

OMV Petrom a realizat, la nivel de grup, un preț mediu al petrolului de 57,36 dolari pe baril, cu 27% mai ridicat decât cel din primele trei luni ale anului precedent, când acesta a fost de 45,09 dolari pe baril.

Principalul segment responsabil pentru evoluția financiară din primul trimestru este cel de upstream (explorare și producție). Potrivit companiei, rezultatul din exploatare a crescut la 958 milioane lei, contribuția segmentului Upstream fiind în jur de doua treimi din total.

”Mamma Mia”, pentru clienții Telekom Romania CITEȘTE ȘI ”Mamma Mia”, pentru clienții Telekom Romania

“Segmentul Upstream a beneficiat de prețuri realizate la țiței și gaze naturale mai mari, care au contrabalansat declinul producției si efectele negative generate de evoluția cursurilor valutare. Rezultatul din exploatare al Downstream Oil a scăzut cu 13% față de primul trimestru al anului trecut, ca urmare a scăderii marjelor de rafinare cu aproximativ dolar/baril, parțial contrabalansată de vânzări mai mari în segmentul vânzărilor cu amănuntul. Acesta a fost contrabalansat de rezultatul din exploatare al Downstream Gas a fost de peste două ori mai mare fata de rezultatul din perioada similară a anului trecut, în principal datorită îmbunătățirii activității de energie electrică", precizează raportul financiar al companiei pentru trimestrul întâi al anului.

În ceea ce privește sectorul upstream, acesta a evoluat pozitiv în pofida scăderii producției cu 5% și a majorării costului de producție în dolari/baril echivalent petrol, în ascensiune cu 13%, în principal din cauza impactului cursului de schimb și producției disponibile pentru vânzare mai scăzute. În România, costul de producție exprimat în dolari/baril echivalent petrol a crescut cu 13% la 11,92 dolari/bep, în timp ce exprimat în lei/bep, a rămas relativ stabil, la o valoare de 45,14 lei/bep, cu 1% peste nivelul din trimestrul întâi al anului trecut.

Rezultatul din exploatare CCA Downstream Oil a scăzut la 243 mil lei, influențat de mediul de rafinare deteriorat. Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a scăzut cu 1,02 dolari/baril, la 6,56 dolari/baril, în principal ca urmare a impactului negativ din creșterea prețului țițeiului. Rata de utilizare a rafinăriei a fost relativ constantă, de 94% (comparativ cu 95% în trimestrul similar al anului trecut.

Vânzările totale de produse rafinate s-au situat la un nivel similar. Vânzările cu amănuntul ale Grupului au reprezentat 52% din vânzările totale de produse rafinate, și au crescut cu 1%, ca urmare a cererii sporite in Romania. Vânzările totale de produse rafinate, exceptând vânzările cu amănuntul, au scăzut cu 3%.

Rezultatele din exploatare ale Downstream OIl au fost contrabalansate de cele ale Downstream Gas, care au crescut crescut la 78 milioane lei de la 32 milioane lei în trimestrul I al anului trecu, în principal datorită îmbunătățirii activității de energie electrică, rezultatul de anul trecut fiind afectat de indisponibilitatea a jumătate din capacitatea centralei electrice Brazi și de provizioanele pentru creanțe neîncasate.

Conform estimărilor OMV Petrom, cererea națională de gaze naturale a fost relativ stabilă. Pe piețele centralizate din România, prețul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacțiile încheiate in T1/18 (26,6 TWh1) cu livrare pana in T3/19, a fost de 77,9lei/MWh.

In primul trimestru al anului, în contextul producției scăzute de gaze, volumul vânzărilor de gaze naturale ale OMV Petrom s-a micșorat cu 8%.

“Vânzările scăzute către clienții angro ca efect al iernii blânde din ianuarie-februarie au fost parțial compensate de vânzările mai mari către consumatorii finali și de consumul mai mare al centralei electrice Brazi. Pe piețele centralizate, OMV Petrom a vândut 5,7 TWh în T1/18, cu livrare pana în T3/19. La sfârșitul T1/18, OMV Petrom avea 0,3 TWh gaze naturale în depozite”, susține compania.

Centrala electrică Brazi a fost disponibilă cu întreaga capacitate și a generat o producție neta de electricitate de 0,89 TWh, mai mare cu 25% fata de T1/17, dar limitată de marjele semnificativ mai mici fata de același trimestru al anului precedent.

Investițiile companiei au crescut la valoarea de 843 milioane lei (comparativ cu 353 milioane lei în primul trimestru al anului trecut), cuprinzând în principal investițiile din Upstream în sumă de 653 milioane lei (comparativ cu 324 mil lei în T1/17). Investițiile din Downstream au fost în valoare de 190 milioane lei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
omv
petrom
rezultate
profit
pret
petrol