Răzvan Nicolescu, propus de statul român pentru Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

Răzvan Nicolescu, propus de statul român pentru Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mar 2021

Statul român, prin Ministerul Energiei, l-a propus pe Răzvan Nicolescu pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, alături de Niculae Havrileț, căruia îi va fi reînnoit mandatul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Am acceptat nominalizarea din partea statului român având convingerea că aș putea contribui la transformarea companiei în contextul luptei internaționale împotriva schimbărilor climatice, în beneficiul sectorului energetic românesc pe termen mediu și lung. Eficientizarea companiilor de stat, creșterea ponderii capitalului privat autohton în energie și parteneriatele reciproc avantajoase între stat și marile companii internaționale reprezintă elemente cheie pentru o tranziție inteligență la un sector energetic mai prietenos cu mediul înconjurător", a afirmat Nicolescu.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Propunerea va fi votată în Adunarea Generală a Acționarilor OMV Petrom, care va avea loc pe 27 aprilie, scrie Agerpres.

Nicolescu este unul dintre cei mai cunoscuți experți români în domeniul energetic, inclusiv pe plan internațional. El a fost președintele Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER) între 2014 și 2016 și ministru al Energiei în 2014, fără a fi membru al vreunui partid politic, iar în perioada 2006 - 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

În prezent, Nicolescu este partener Deloitte, coordonator al practicii de energie, resurse și sustenabilitate și, în ultimii ani, a fost una dintre cele mai vocale personalități care au susținut tranziția energetică și decarbonarea sectorului. El este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Politehnică București și al unui program MBA al Solvay Brussels School of Economics and Management.

Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice

El a mai reprezentat OMV Petrom în perioada 2009-2014, ca director de reglementare și afaceri publice.

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

Pe lista de membrilor propuși pentru Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom se mai află alte nume cunoscute ca Rainer Seele (CEO OMV), Mark Mobius (CEO Franklin Tempelton), Jochen Weise (Director Energie Alliantz Capital) sau Niculae Havrileț, secretar de stat la Ministerul Energiei, care sunt și în prezent membrii ai Consiliului de Supraveghere și sunt propuși pentru un nou mandat.

viewscnt
Afla mai multe despre
răzvan nicolescu
omv petrom