Transgaz avertizează din nou statul că dividendele suplimentare îi afectează investițiile. Când era ministru în Guvernul Grindeanu, premierul Tudose s-a răzgândit și a lăsat în pace rezervele companiei

Transgaz avertizează din nou statul că dividendele suplimentare îi afectează investițiile. Când era ministru în Guvernul Grindeanu, premierul Tudose s-a răzgândit și a lăsat în pace rezervele companiei
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 14 sep 2017

Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, avertizează din nou Guvernul cu privire la impactul negativ al distribuirii dividendelor suplimentare cerute de stat din rezervele și profitul reportat al companiei asupra capacității acesteia de a-și finanța investițiile strategice pe care le are în plan, din care cea mai importantă este conducta internațională BRUA. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca și la alte companii energetice profitabile, precum Hidroelectrica, Romgaz, Conpet, Transelectrica și Nuclearelectrica, statul a trimis recent o solicitare de convocare a AGA pentru aprobarea distribuirii de dividende suplimentare din sursele menționate, în cazul Transgaz suma cerută fiind de 171 milioane lei, din care peste 100 milioane lei ar urma să revină Ministerului Economiei.

Ședința AGA va avea loc pe 23 octombrie. Într-o informare elaborată pentru acționari în vederea respectivei ședințe, conducerea Transgaz avertizează că distribuirea de dividende suplimentare afectează capacitatea companiei de a-și finanța proiectele de investiții.

Administrația Trump, dată în judecată pentru că a verificat fără mandat laptopuri și telefoane mobile la granițe CITEȘTE ȘI Administrația Trump, dată în judecată pentru că a verificat fără mandat laptopuri și telefoane mobile la granițe

"Acoperirea necesarului de finanțare a programului de investiții pentru perioada 2017-2024 impune atragerea de împrumuturi estimate la 2,9 miliarde lei (aproximativ 650 milioane euro) și are impact asupra gradului de îndatorare al companiei, grad de îndatorare care în perioada 2019-2020 poate atinge niveluri ridicate – de 4-5 ori EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare – n.r.) – chiar și în condițiile nedistribuirii rezervelor sub formă de dividende", se arată în documentul citat.

Practic, Transgaz reia avertizarea din iunie când, la o solicitare similară a Ministerului Economiei, a arătat că "depășirea condițiilor de îndatorare agreate cu instituțiile financiare va determina creșterea costurilor de finanțare ale societății și poate da dreptul băncilor de a impune restricții cu impact direct asupra societății și a capacității de a finanța proiectele de investiții strategice".

Atunci, Ministerul Economiei solicitase "distribuirea sub formă de dividend a sumelor existente în contabilitate la alte rezerve și rezultatul reportat la data de 31.12.2016", fără să precizeze suma. La data respectivă, rezervele Transgaz se cifrau la peste 1,7 miliarde lei, iar rezultatul reportat – la circa 79 milioane lei.

Generali, cel mai mare asigurător italian, prezent și în România, vinde subsidiara din Olanda pentru 143 milioane euro. Grupul vrea să se retragă din aproximativ 15 țări CITEȘTE ȘI Generali, cel mai mare asigurător italian, prezent și în România, vinde subsidiara din Olanda pentru 143 milioane euro. Grupul vrea să se retragă din aproximativ 15 țări

Interesant este că, atunci, deși a cerut convocarea AGA pentru distribuirea ca dividende a rezervelor și profitului reportat al companiei, la ședința propriu-zisă a acționarilor, Ministerul Economiei pare să se fi răzgândit, căci a votat împotriva propriei propuneri. Titularul postului de ministru al Economiei era, la acea dată, actualul premier al României, Mihai Tudose.

Solicitarea de dividende suplimentare a fost adresată Transgaz de Ministerul Economiei la finalul lunii mai, iar AGA a avut loc pe data de 19 iunie 2017, cu două zile înainte de votul pozitiv al Parlamentului asupra moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Grindeanu, din care făcea parte și Mihai Tudose, ca ministru al Economiei.

Potrivit raportului de vot al AGA, împotriva distribuirii rezervelor Transgaz ca dividende suplimentare s-au pronunțat acționari cumulând peste 62% din numărul total de voturi, ceea ce înseamnă că printre aceștia s-a numărat și acționarul majoritar Ministerul Economiei, cu o participație de peste 58% din capitalul companiei.

Transgaz avertizează din nou statul că dividendele suplimentare îi afectează investițiile. Când era ministru în Guvernul Grindeanu, premierul Tudose s-a răzgândit și a lăsat în pace rezervele companiei

Unde a greșit Milton Friedman: statul nu poate fi eficientizat cu \ CITEȘTE ȘI Unde a greșit Milton Friedman: statul nu poate fi eficientizat cu "injecții" punctuale de piață

Solicitarea de dividende suplimentare din rezerve și profitul reportat, care se adaugă deciziei mai vechi de a impune acordarea de dividende de cel puțin 90% din profitul curent, contravine propriilor obiective ale Ministerului Economiei la Transgaz, exprimate în scrisoarea de așteptări a ministerului adresată în martie anul acesta Consiliului de Administrație și conducerii executive a companiei. La acea dată, tot Mihai Tudose era ministru.

Transgaz avertizează din nou statul că dividendele suplimentare îi afectează investițiile. Când era ministru în Guvernul Grindeanu, premierul Tudose s-a răzgândit și a lăsat în pace rezervele companiei

Premierul Mihai Tudose a declarat, marți, că Guvernul a cerut dividende suplimentare de la companiile energetice de stat pentru că „acum trebuie” pentru demararea unor proiecte importante. Tudose a explicat că s-a discutat această posibilitate cu toate companiile de stat și că „acolo unde banii nu erau angajați sau nu era nicio prognoză că vor fi necesari, s-au luat acum”.

„Dividentele, în mod cert, se dau acționarilor. Nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu aveau dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuie. Vrem să începem niște proiecte foarte mari și am dat un exemplu Brașov-Ploiești. Acela se face pe bani naționali și trebuie să demonstrăm că avem banii măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener în proiect”, a declarat premierul.

Samsung vrea să lanseze anul viitor primul telefon pliabil CITEȘTE ȘI Samsung vrea să lanseze anul viitor primul telefon pliabil

Ordonanța de rectificare a bugetului de stat pe 2017, adoptată marți de Executiv, prevede majorarea veniturilor bugetare din dividende cu circa 2,14 miliarde lei față de prevederile inițiale de 3,14 miliarde lei din Legea bugetului pe 2017, adică cu aproape 32%. Anul trecut, statul a încasat din dividende mai mult de 2,2 miliarde lei.

Transgaz a înregistrat, în primele 6 luni ale anului, o creștere cu 42% a profitului net, comparativ cu perioada similară din 2016, la peste 400 milioane lei. Cifra de afaceri a operatorului de transport al gazelor s-a majorat cu 26%, la peste 1 miliard de lei.

Pe de altă parte, investițiile realizate în acest interval au fost de 15,43 milioane lei, reprezentând doar 3,05% din planificarea prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli, cifrată la 505,32 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
dividende
dividende suplimentare
bvb
brua
mihai tudose
rectificare bugetara
dividende companii de stat