Transgaz nu va mai fi singura companie care va emite facturi pe piața de echilibrare. Facturare lunară și nu trimestrială

Transgaz nu va mai fi singura companie care va emite facturi pe piața de echilibrare. Facturare lunară și nu trimestrială
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 23 dec 2019

Transgaz nu va mai fi singura companie de pe piața de echilibrare care facturează trimestrial tarife de neutralitate, cum se întâmplă în prezent, ci va factura numai tarifele de neutralitate în cazul în care rezultatul este negativ (deficit de gaze în sistem). În plus, facturarea nu va mai fi trimestrială, ci lunară, iar în cazul în care rezultatul activității de echilibrare este unul pozitiv (excedent de gaze în sistem) facturarea va fi efectuată de clienții Transgaz, utilizatorii de rețea, și nu de Transgaz, cum se întâmplă în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui proiect de ordin al Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei, Codul rețelei pentru Sistemul Național de Transport al gazelor naturale ar urma să se modifice în sensul permiterii emiterii de facturi pe piața de echilibrare și de către utilizatorii de rețea.

Astfel, până la data de 10 a lunii următoare celei în care se calculează tariful de neutralitate, Transgaz o factură aferentă diferenței dintre costurile și veniturile rezultate din activitatea de echilibrare în situația în care rezultatul activității de echilibrare este negativ.

Paradoxul unei decizii Transgaz: Sistemul național s-a aflat timp de 7 ore în stare de alertă, luni dimineață revenind într-o stare de prealertă în pofida majorării volumului de gaz din conducte CITEȘTE ȘI Paradoxul unei decizii Transgaz: Sistemul național s-a aflat timp de 7 ore în stare de alertă, luni dimineață revenind într-o stare de prealertă în pofida majorării volumului de gaz din conducte

În cazul în care rezultatul activității de echilibrare este pozitiv, utilizatorii de rețea vor transmite Transgaz până la data de 15 a lunii, o factură aferentă dezechilibrelor zilnice finale cu titlu «Excedent», înregistrate în luna precedentă. În plus, până la data de 10 a lunii următoare celei în care se calculează tariful de neutralitate, utilizatorii de rețea vor emite o factură aferentă diferenței dintre costurile și veniturile rezultate din activitatea de echilibrare, în situația în care rezultatul activității de echilibrare este pozitiv.

În prezent, și în cazul în care rezultatul activității de reglementare este pozitiv și în cazul în care este negativ, Transgaz, în calitate de operator de trasnport și sistem, era singura companie care putea emite facturi.

Modificarea are sens, ținând cont că atunci când rezultatul este negativ (când consumul efectiv este peste valoarea estimată), furnizorii sunt cei care sunt nevoiți să cumpere gaze de la Transgaz, iar când el este pozitiv (când consumul efectiv se situează sub valoarea estimată), Transgaz este compania care trebuie să cumpere gaz de la furnizori.

Proiectul de ordin ANRE a apărut ca urmare a “aplicării unitare a reglementării și a clarificării unor aspecte”.

În nota de prezentare, ANRE precizează că “operatorul sistemului de transport (Transgaz - n.r.) nu trebuie să înregistreze câștiguri sau pierderi ca urmare a achitării sau perceperii de tarife privind acțiunile de echilibrare și, respectiv, acesta trebuie să transfere către utilizatorii rețelei diferența dintre costurile și veniturile rezultate din aceste acțiuni”.

În ultima perioadă, caracterizată de o vreme mult mai călduroasă decât media istorică a perioadei, Transgaz a sterilizat piața de gaze, caracterizată de un excedent, profitând și de prăbușirea prețurilor pe pe piețele spot.

Transgaz achită pe cantitatea de gaz “sterilizată” (cantitatea excedentară consumului efectiv care trebuie cumpărată și depozitată de Trangaz) prețuri cu 8-10 lei mai reduse decât cele de pe piața pentru ziua următoare. În ultimele 10 zile, pe PZU, prețurile s-au situat între 47 și 55 lei/MWh mult mai rduse decât prețul reglementat de 68 lei/MWh cu care producătorii sunt obligați de OUG 114 și legislația secundară să vândă gaze către furnizori în vederea acoperirii consumului casnic și al CET-urilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
gaze
facturi
piața de echilibrare
anre