Tranzacția prin care Enery Power Holding preia activele Jade Power din România, în atenția Consiliului Concurenței

Tranzacția prin care Enery Power Holding preia activele Jade Power din România, în atenția Consiliului Concurenței
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 sep 2022

Compania canadiană Jade Power Trust, având în portofoliu parcul eolian Dorobanțu și mai multe microhidrocentrale românești, își vinde toate activele operaționale de energie regenerabilă din România grupului austriac Enery, după cum a anunțat Profit.ro la începutul lunii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția este în atenția Consiliului Concurenței.

PROFIT NEWS TV Ștefan Gadola, Fondator Energobit: Prețurile la energie și gaze s-au mărit nejustificat. Sunt foarte mirat de ce Consiliul Concurenței n-a intrat peste ei CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ștefan Gadola, Fondator Energobit: Prețurile la energie și gaze s-au mărit nejustificat. Sunt foarte mirat de ce Consiliul Concurenței n-a intrat peste ei

Enery Power Holding, cu sediul în Viena, are operațiuni în Cehia, Slovacia și Bulgaria, producând aproape 200 GWh de energie electrică pentru aproape 60.000 de gospodării.

Tranzacția, care include și activele Jade Power din Olanda, se ridică la 71 milioane euro.

În urmă cu doi ani, Profit.ro a anunțat că Jade Power Trust a renunțat la proiectul hidroelectric Suha, din județul Brașov, la doi ani după ce a sistat operațiunile în regiune, pe fondul pierderilor acumulate.

Proiectul Suha cuprinde mai multe microhidrocentrale amplasate pe râurile Suha Mare și Suha Mică, în comuna Viștea, județul Brașov. Canadienii au preluat proiectul în 2014, în cadrul unei achiziții mai largi, care a vizat un total de 11 microhidrocentrale cu o capacitate instalată totală de 5,1 MW, unul dintre vânzători fiind compania Romenergo.

Pe fondul pierderilor înregistrate, compania canadiană a decis însă să oprească activitatea hidrocentralelor Suha în vara anului 2018 și a scos proiectul la vânzare.

Drooler, start-up care produce și livrează mâncare gătită pentru câini, caută finanțare pentru dezvoltare CITEȘTE ȘI Drooler, start-up care produce și livrează mâncare gătită pentru câini, caută finanțare pentru dezvoltare

Fondată la Toronto în 2014, Jade Power Trust (fosta Transeastern Power Trust) a intrat pe piața românească în același an, iar în 2017 a cumpărat de la OMV Petrom parcul eolian Dorobanțu, cu o capacitate de 45 MW, pentru care a plătit 23 milioane de euro.

Compania a încercat să integreze în activitatea proprie și operațiuni de minerit bitcoin, la o “fermă” amplasată în apropierea parcului Dorobanțu, însă a abandonat proiectul după numai patru luni, în contextul prăbușirii prețurilor criptomonedelor pe piața internațională.

Ulterior, canadienii au anunțat că analizează vânzarea activelor, concentrate în sectorul energiei regenerabile din România, sau cooptarea unui investitor strategic.

viewscnt
Afla mai multe despre
jade power trust
microhidrocentrale suha
hidrocentrala vistea suha
tranzactie
vanzare hidrocentrale