ULTIMA ORĂ Profitul Hidroelectrica a depășit 4 miliarde lei

ULTIMA ORĂ Profitul Hidroelectrica a depășit 4 miliarde lei
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 feb 2023

Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a crescut cu aproape o treime anul trecut (cu peste 1 miliard de lei) față de 2021, depășind pragul de 4 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare furnizate de management acționarului minoritar Fondul Proprietatea (FP). 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile companiei au avansat în 2022 cu peste 40%, la 9,12 miliarde lei, deși volumul vânzărilor de energie electrică a scăzut cu mai mult de 16%, la 14,33 TWh. Vânzările de energie din producția proprie s-au redus chiar mai mult, cu aproape 20%, la 13,25 TWh.

În schimb, anul trecut, Hidroelectrica a reușit să-și vândă energia la un preț mediu de 560 lei/MWh, cu peste 65% mai mare față de cel corespunzător din 2021 (339,2 lei/MWh). 

Alro raportează explozie de profit, incluzând în bilanț o compensație pe care ar urma să o primească de la Guvern CITEȘTE ȘI Alro raportează explozie de profit, incluzând în bilanț o compensație pe care ar urma să o primească de la Guvern

″Conform conducerii, în anul 2022, la nivel individual, Hidroelectrica SA a înregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 557,1 milioane lei, comparativ cu 113,2 milioane lei în 2021, și a înregistrat un cost cu apa uzinată de 451 milioane lei, în scădere cu 16,5% față de 2021, ca urmare a volumului mai mic de energie electrică produsă″, spune FP.

Potrivit sursei citate, la sfârșitul lunii decembrie 2022, lichiditățile companiei erau de 4,13 miliarde lei. La aceeași data, valoarea datoriilor totale purtătoare de dobânzi a fost de 498,4 milioane lei, comparativ cu 579,3 milioane lei la sfârșitul lunii decembrie 2021. În cursul perioadei, fluxurile de numerar din activitatea operațională au fost de 4,5117 miliarde lei comparativ cu 3,9529 miliarde lei în 2021.

ULTIMA ORĂ Profitul Hidroelectrica a depășit 4 miliarde lei
Sursă: Fondul Proprietatea

Sursă: Fondul Proprietatea

VIDEO Deschiderea magazinului IKEA de la Timișoara face subiectul unor discuții și ironii pe tema salariilor oferite angajaților CITEȘTE ȘI VIDEO Deschiderea magazinului IKEA de la Timișoara face subiectul unor discuții și ironii pe tema salariilor oferite angajaților

Valoarea estimativă a participației Fondului Proprietatea la Hidroelectrica a suferit amplu ca urmare a înăspririi legislației în energie, cu potențial impact negativ asupra atractivității pentru investitori a IPO-ului. Acest lucru s-a întâmplat atât din cauza supraimpozitării producătorilor, cât și a impunerii de la 1 ianuarie 2023 a unui mecanism de achiziție centralizată de energie electrică prin care producătorii de profil sunt obligați să-și vândă cantitățile disponibile către OPCOM la preț fix reglementat de 450 lei/MWh.

Astfel, FP și-a reevaluat în decembrie anul trecut deținerea de 20% din capitalul Hidroelectrica în scădere cu peste 7% (855,8 milioane lei), de la 12,115 miliarde lei la 11,259 miliarde lei. Ulterior, estimarea a fost redusă din nou, la 11,148 miliarde lei. Prin extrapolare, valoarea pachetului integral de 100% din acțiunile producătorului hidro a scăzut cu 4,8 miliarde lei, de la 60,57 miliarde lei la 55,74 miliarde lei.

Compania este controlată de Ministerul Energiei, cu 80% din capital.

Blue Air - primele probleme cu statul acționar majoritar. Concordatul preventiv - închis ca nereușit, o firmă îi cere deja insolvența CITEȘTE ȘI Blue Air - primele probleme cu statul acționar majoritar. Concordatul preventiv - închis ca nereușit, o firmă îi cere deja insolvența

Listarea la Bursă a participației Fondului Proprietatea la Hidroelectrica, care reprezintă jalon de îndeplinit prevăzut de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, ar putea avea loc în mai sau iunie, potrivit lui Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei, citat de recent de Reuters.

″Prima fereastră (de oportunitate – n.r.) este la începutul lunii mai, a doua undeva la jumătatea lunii iunie. Tocmai am finalizat întâlnirile early look cu investitorii, iar consultanții lucrează acum la proiectul de prospect, care va fi depus la autoritatea de reglementare financiară în a doua jumătate a lunii aprilie”, a spus Borbely.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit hidroelectrica
listare hidroelectrica
supraimpozitare hidroelectrica
pret reglementat energie
hidroelectrica fondul proprietatea