Un vicepreședinte ALDE, numit de Hidroelectrica administrator special la insolventa Hidroserv. Compania și-a triplat pierderile în 2016

Un vicepreședinte ALDE, numit de Hidroelectrica administrator special la insolventa Hidroserv. Compania și-a triplat pierderile în 2016
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 apr 2017

Hidroelectrica, producătorul de energie hidro controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 80% din acțiuni, l-a numit luna trecută în funcția de administrator special al filialei sale de mentenanță Hidroserv, aflată în insolvență, pe Ion Adrian Moldoveanu, vicepreședinte al organizației București a ALDE, partid din coaliția de guvernare din care face parte și ministrul Energiei Toma Petcu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Hidroserv este deținută în proporție de 100% de Hidroelectrica. Numirea lui Ion Adrian Moldoveanu s-a făcut după ce fostul administrator special al Hidroserv, Marian Corneliu Sandu, totodată șeful Serviciului de urmărire a recepției lucrărilor de mentenanță al Hidroelectrica, a fost revocat din funcție prin acordul părților.

Moldoveanu a mai fost director general și director general adjunct la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, precum și administrator la Hidro Tarnița, societatea creată pentru implementarea proiectului hidrocentralei omonime cu acumulare prin pompaj, în prezent blocat.

Un nou incident la United Airlines: un iepure gigant, foarte scump, a murit în timpul unui zbor cu operatorul aerian CITEȘTE ȘI Un nou incident la United Airlines: un iepure gigant, foarte scump, a murit în timpul unui zbor cu operatorul aerian

El este și în prezent membru în Consiliul de Administrație al E-Distribuție Muntenia, subsidiara Enel care distribuie energie electrică în București, Ilfov și Giurgiu și la care statul român deține o participație minoritară. În toate aceste funcții a fost numit în mandatul fostul ministru ALDE al Energiei din Guvernul Ponta, Andrei Gerea. Anterior, Moldoveanu fusese consilier juridic la Consiliul Județean Mehedinți și la Primăria sectorului 1 al Capitalei.

Soția sa, Verginica Moldoveanu, este din 2012 consilier de evaluare și examinare la Direcția Generală Programe Europene a Ministerului Dezvoltării Regionale.

Hidroserv a intrat în insolvență în octombrie 2016, la cererea proprie. Anul trecut, pierderile filialei de mentenanță a Hidroelectrica aproape s-au triplat comparativ cu 2015, crescând de la 10,1 la 29,3 milioane lei. Ulterior, în primele 2 luni din 2017, Hidroserv a mai acumulat pierderi de 9,3 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 31% în 2016, de la 170,6 la 117,8 milioane lei. Peste 93% din veniturile Hidroserv provin din lucrări executate în beneficiul Hidroelectrica. 

Decizie la nivel european: Vânzarea unui player multimedia care permite vizionarea pe televizor a filmelor disponibile nelegal pe internet, inclusiv ca streaming, poate încălca dreptul de autor CITEȘTE ȘI Decizie la nivel european: Vânzarea unui player multimedia care permite vizionarea pe televizor a filmelor disponibile nelegal pe internet, inclusiv ca streaming, poate încălca dreptul de autor

Creditorii Hidroserv s-au înscris la masa credală a companiei cu creanțe totale de peste 204 milioane lei, din care au fost acceptate deocamdată creanțe de circa 123,5 milioane lei, potrivit tabelului preliminar al acestora.

Hidroserv SA a fost înființată în 5 august 2013, ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt sucursale de mentenanță și reparații ale Hidroelectrica: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Slatina. La înființare, noua companie a preluat atât activul, cât și pasivul celor opt sucursale, inclusiv datorii de aproximativ 64 milioane lei.

La finalul anului 2015, AGA Hidroelectrica a decis ca producătorul de energie hidro, aflat atunci în insolvență, să majoreze capitalul Hidroserv cu 10 milioane lei, pentru evitarea dizolvării filialei. "În situația în care nu se procedează la majorarea capitalului social al Hidroserv, există un risc major, fie de deschidere a procedurii insolvenței, dar, mai ales, riscul ca orice persoană interesată să solicite instanței dizolvarea Hidroserv", se arăta în nota de fundamentare a propunerii de majorare a capitalului Hidroserv, semnată de Remus Borza, șeful administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol.

Banca Transilvania a afișat pentru primul trimestru un profit net de 246,2 milioane lei, în creștere cu 7,7% CITEȘTE ȘI Banca Transilvania a afișat pentru primul trimestru un profit net de 246,2 milioane lei, în creștere cu 7,7%

În anul următor, "(...) pe fondul dezechilibrului financiar, nerespectării scadențelor, litigiilor cu furnizorii și cererilor de deschidere a procedurii de insolvență, coroborată cu lipsa disponibilităților, creditorii bancari au declarat scadența anticipată a creditelor pe termen scurt. În 2016 s-au efectuat rambursări de credite în cuantum de 12 mil. lei, ce au avut efectul decapitalizării societății, imposibilității finanțării capitalului de lucru și au accelerat intrarea în incapacitate de plată", se arată în raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența Hidroserv, întocmit de administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania (CITR).

Potrivit documentului citat, în mai anul trecut, Hidroserv a purtat negocieri cu ING Bank pentru acodarea unei finanțări de 44 milioane lei, pentru capital de lucru, refinanțarea creditelor bancare, obținerea de scrisori de garanție pentru participarea la licitații de lucrări și plata furnizorilor la care compania avea restanțe mai vechi de 60 de zile. Banca a pus mai multe condiții pentru acordarea finanțării, printre care aceea ca Hidroelectrica să majoreze capitalul social al filialei sale de mentenanță cu minim 5 milioane lei în maxim 3 luni de la semnarea contractului de credit.

"Prin contractarea acestei finanțări societatea acoperea mare parte din deficitul pe termen scurt, compus din datorii scadente la furnizori, buget și creditorii bancari, înlocuia expunerea istorică către acești creditori cu una nouă, către un singur creditor bancar și pe un termen 2 ani de la data semnării contractului de credit. Astfel, presiunea exercitată asupra fluxului de numerar pe termen scurt devenea una pe termen mediu, lâsând timp societății să se restructureze și redreseze din punct de vedere financiar. Acestă finanțare era condiționată de anumite angajamente financiare din partea acționarului unic Hidroelectrica SA. În ciuda discuțiilor avansate dintre cele trei părți (Hidroserv-Hidroelectrica-ING), negocierile de finațare au eșuat, astfel societatea nu a putut amâna incapacitatea de plată cu care se confrunta", se mai afirmă în raportul administratorului judiciar al Hidroserv.

Profit.ro organizează, în 15 mai, la Hotel Intercontinental, cu începere de la ora 9.00, Profit Energy.forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
hidroserv
alde
toma petcu
andrei gerea
ion adrian moldoveanu
ministerul energiei
insolventa