Retailul suedez H&M, prezent în România din 2011, vrea să închidă magazinul pe care îl deține în Centrul Vechi din Capitală, potrivit informațiilor Profit.ro, la doar câteva luni după ce producătorul german de echipamente sportive Adidas a renunțat la magazinul pe care îl avea pe aceeași stradă din inima Bucureștiului.
Magazinul din Centrul Vechi, amplasat pe Strada Lispscani și care se întinde pe 3 etaje, a fost deschis în toamna anului 2013 și ar fi prima unitate din România pe care H&M o închide.
Potrivit surselor Profit.ro, magazinul, unul dintre cele mai mari al rețelei din România, ar urma să fie închis până la finele acestui an.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Centrul vechi este dominat de restaurante, baruri și cafenele, doar câteva branduri de retail fiind prezente aici, printre care Cărturești, Koton sau Cato, iar până la începutul anului și Adidas.
Vânzările H&M în România, incluzând TVA, au crescut cu 12% în primul trimestru al anului fiscal (1 decembrie 2017-28 februarie 2018), la 594 milioane de coroane suedeze (58,2 milioane euro), de la 532 milioane de coroane în intervalul similar al anului fiscal precedent.
H&M avea 56 de magazine în România la finele lunii februarie, număr neschimbat raportat la finele anului fiscal 2017.
Global, retailerul suedez a raportat vânzări în scădere cu 1%, de la 54,37 miliarde de coroane la 53,55 miliarde de coroane (5,25 miliarde euro), pe fondul vremii neobișnuit de reci de la începutul anului, care a afectat vânzările de îmbrăcăminte de primăvară.
Profitul grupului s-a redus cu 44%, până la 1,37 miliarde de coroane (134 milioane euro), afectat inclusiv de creșterea stocului de îmbrăcăminte nevândută.