A doua mare bancă din Malta a fost atacată de hackeri, care au transferat 13 milioane de euro în străinătate

A doua mare bancă din Malta a fost atacată de hackeri, care au transferat 13 milioane de euro în străinătate
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 feb 2019

Bank of Valletta, care efectuează aproape jumătate din tranzacțiile bancare din Malta, a fost nevoită să își sisteze activitatea, miercuri, din cauza unui atac cibernetic împotriva sa prin care au fost transferate în străinătate fonduri în valoare de 13 milioane de euro, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Premierul Joseph Muscat a declarat în Parlament că atacul cibernetic a avut drept scop crearea unor plăți internaționale false în valoare de 13 milioane de euro, către bănci din Marea Britanie, Statele Unite, Cehia și Hong Kong, scrie News.ro.

Fondurile au fost urmărite, iar Bank of Valletta lucrează pentru a inversa tranzacțiile.

PARADOX Deși salariile au crescut, românii au scos bani din fondurile de investiții. Randamentele, cauza nemulțumirii. Care este, însă, vestea bună CITEȘTE ȘI PARADOX Deși salariile au crescut, românii au scos bani din fondurile de investiții. Randamentele, cauza nemulțumirii. Care este, însă, vestea bună

Muscat a spus că atacul a fost detectat la scurt timp de la începerea programului de lucru, când au fost observate discrepanțe în timpul reconcilierii tranzacțiilor internaționale.

La scurt timp, Bank of Valletta a fost informată de serviciile de securitate ale statului, care au primit informații din străinătate că banca a fost ținta unui atac cibernetic.

Pentru a reduce riscurile și a verifica sistemele, Bank of Valletta și-a suspendat activitatea, a închis ATM-urile și și-a dezactivat site-ul.

Muscat a spus că închiderea activităților unei instituții financiare atât de importante a avut impact asupra economiei și a provocat probleme în străinătate pentru deținătorii de carduri de credit care au avut nevoie să facă plăți, cum ar fi la hoteluri.

Au avut loc aranjamente alternative cu companiile de carduri de credit, pentru a-i ajuta pe cei afectați.

Muscat a mai spus că Bank of Valletta analizează cum să își reia treptat operațiunile, pentru a se asigura că un astfel de atac nu se mai poate repeta. Premierul a declarat parlamentarilor că fondurile deponenților nu au fost afectate.

”Banii nu au provenit din conturile oamenilor, iar sumele implicate au fost depistate”, a explicat premierul.

Banca efectuează o investigație internă pentru a stabili cu exactitate originea atacului.

Băncile malteze au mai raportat în trecut atacuri cibernetice, dar acesta a fost primul în urma căruia o bancă a fost nevoită să își oprească activitatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
hackeri
malta
bank of valletta
banca atacata de hackeri