Alexandru Voicu este propus pentru funcția de CEO SAI Certinvest

Alexandru Voicu este propus pentru funcția de CEO SAI Certinvest

Alexandru Voicu

scris 16 mar 2021

Primul asset manager independent din România, SAI Certinvest, îl propune pentru funcția de CEO pe Alexandru Voicu, dosarul de avizare fiind depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Începând cu data de 1 aprilie 2021, Horia Gustă, CEO SAI Certinvest, își va încheia mandatul, urmând ca atribuțiile sale să fie preluate intern până la autorizarea noului manager general. Certinvest îi mulțumește pentru anii dedicați companiei și îi urează succes în următoarea etapă a carierei sale.

Propunerea lui Alexandru Voicu în funcția de CEO SAI Certinvest se va reflecta și în strategia companiei, având în vedere contextul economic și social pe care îl tranzitează România și piața de capital, în general.

„Țin să îi mulțumesc lui Horia pentru toate eforturile depuse de-a lungul anilor. Mă simt onorat să accept cel mai înalt nivel de responsabilitate într-o nouă etapă pentru SAI Certinvest și piața de capital. Istoria pe care o avem în piață locală este de neînlocuit și avem foarte multe oportunități în față. Mă voi asigura că vom onora în continuare valorile fundamentale ale companiei (Inovație, Performanță, Dedicare, Transparență) și îi asigur pe investitori de întregul meu sprijin", a spus Alexandru Voicu.

„SAI Certinvest înseamnă pentru mine cea mai importantă parte a carierei. Am dedicat companiei  17 ani, perioadă în care am trăit niște experiențe extraordinare, alături de o echipă profesionistă și dedicată, trecând printr-o serie de promovări ce au dus la numirea mea în calitate de CEO SAI Certinvest. Decizia pe care am luat-o, de reconfigurare a traseului profesional, a fost o opțiune personală. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat aici, dar și investitorilor, partenerilor, care ne-au fost și ne sunt alături și ne creditează cu încredere. De asemenea, am convingerea că noua echipă managerială, construită pe valorile SAI Certinvest, va aduce o viziune inovatoare și o strategie de business prin care compania va continua să își consolideze poziția pe piața de capital”, a adăugat Horia Gustă.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandru voicu
sai certinvest