O echipă Omniasig evaluează efectele exploziei de la Brașov

O echipă  Omniasig evaluează efectele exploziei de la Brașov
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 6 nov 2015

Doi angajați de la departamentul daune al Omniasig se află la Brașov pentru primele evaluări ale efectelor exploziei de la fabrica de pâine Velpitar. Societatea are în asigurare toate fabricile deținute de Velpitar în țară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pagubele provocate de explozia fabricii Velpitar din Brașov nu pot fi deocamdată estimate, în întreprindere aflându-se încă o echipă de procurori criminaliști. Specialiștii în daune ai asigurătorului, compania Omniasig, se află la fața locului, însă trebuie să aștepte acordul procurorilor pentru a putea face primele estimări. Polița în baza căreia se vor face despăgubirile acoperă toatele fabricile Velpitar din țară, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care estimarea daunelor pe care asigurătorul va trebui să le achite ar putea dura mai mult decât în cazul în care fabrica ar fi avut o poliță separată.

Omniasig este reasigurată pentru cea mai mare parte a daunelor pe respectiva poliță, reținerea companiei fiind una foarte redusă, au arătat reprezentanții firmei. Aceștia adaugă că societatea de asigurări este pregătită să achite daunele. Polița emisă de Omniasig acoperă doar daunele materiale, aceasta însemnând că societatea nu va trebui să suporte și costurile spitalizării celor cinci persoane rănite sau eventualele despăgubiri pentru familia angajatului decedat în urma exploziei.

O fabrică de pâine situată în imediata apropiere a stadionului de fotbal din Brașov a explodat ieri seară. În momentul deflagrației, în incintă se aflau 11 persoane, dintre care una a decedat, prinsă sub dărâmături, și cinci au fost rănite. Potrivit primarului din Brașov, George Scripcariu, cauza probabilă a incendiului a fost nerespectarea condițiilor de prelucrare a făinii. În cantități mari și aflată în incinte închise de dimensiuni mici  făina se comportă ca material extrem de inflamabil.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
omniasig
incendiu brasov
fabrica paine