Asigurătorii vor investi semnificativ în sistemele de asistență virtuală a clienților, în următorii trei ani

Asigurătorii vor investi semnificativ în sistemele de asistență virtuală a clienților, în următorii trei ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2017

Companiile de asigurări vor investi masiv în sistemele de asistență virtuală a clienților, fiind tot mai probabil ca un robot să răspundă întrebărilor clienților, în locul unui angajat, potrivit unui studiu realizat de compania Accenture, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aproximativ două treimi dintre asigurători folosesc deja asistenții virtuali bazați pe inteligența artificială, se arată în raportul firmei de consultanță, scrie News.ro.

”Se întâmplă destul de rapid. Unul dintre primele servicii care vor fi administrate diferit va fi cel al răspunsurilor de rutină referitoare la statutul facturilor și al solicitărilor de despăgubiri, care în trecut erau asigurate de call centere”, a spus John Cusano, director pentru practici de asigurări al Accenture.

O combinație între presiunea prețurilor și dobânzile foarte scăzute obligă asigurătorii să reducă cheltuielile pentru a-și proteja marjele de profit. Creșterea automatizării este o soluție care satisface în același timp cererea mai mare de produse digitale  și care contracarează concurența venită din partea startup-urilor din sectorul tehnologiei financiare, care oferă la rândul lor produse de asigurări.

Grupul german Allianz, de exemplu, digitalizează subscrierea polițelor și operarea cererilor de despăgubiri, în cadrul unui plan de a obține 1 miliard de euro prin îmbunătățrea productivității, până în 2018.

Asirom a revenit pe plus în 2016, dar sub ținta aprobată de acționari. Creșterea rezervelor a diminuat rezultatul brut al companiei CITEȘTE ȘI Asirom a revenit pe plus în 2016, dar sub ținta aprobată de acționari. Creșterea rezervelor a diminuat rezultatul brut al companiei

”În Statele Unite, asigurători mari, precum Allstate și Geico, au lansat deja asistenți virtuali. Pe măsură ce Google, Apple, Samsung și Amazon promovează produse de asistență virtuală, acest lucru va extinde utilizarea lor în industri”, a arătat Cusano.

Companiile de asigurări vor cheltui în medie 90 de milioane de dolari pentru tehnologii de inteligență artificială, până în 2020, conform unei cercetări realizate de Tata Consultancy Services.

Firma de consultanță în domeniul IT anticipează în studiu că asigurătorii se vor plasa pe locul patru, după telecomunicații (131 milioane dolari), high tech (119 milioane dolari) și sectorul bancar (99 milioane dolari) în funcție de cheltuielile pentru inteligență artificială, până la sfârșitul acestui deceniu.

Geico, companie de asigurări deținută de grupul Berkshire Hathaway, folosește un asistent virtual pentru o aplicație mobilă numită Kate, se arată în raportul Accenture. Kate răspunde unor întrebări de bază precum ”Care este situația actuală a poliței mele de asigurare auto” sau ”Când este următoarea mea plată?”, potrivit raportului.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii de asigurari
accenture