A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci!

A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci!
scris 23 mai 2016

O clientă a unei bănci își repudiază datoria și predă creditorilor apartamentul cumpărat acum 8 ani, folosind legea dării în plată. Vrea să aloce mai multe resurse pentru creșterea celor trei copii, decât să arunce în gaura neagră a creditului imobiliar 670 de franci pe lună numai pentru plata dobânzilor. Se duce să locuiască plătind chirie, dar se consideră norocoasă că a scăpat de datorie. „Mai bine decât acum va fi cu siguranță.”

Elena este pe cale să pună capăt unei etape din viața sa pe care ea însăși o caracterizează drept „calvar”. Este vorba despre renunțarea la un împrumut imobiliar contractat pe vârful balonului rezidențial în august 2008 și pe care deja l-a restructurat de 5 ori, ultima dată abia în vara anului trecut. Nu mai poate face față cu plățile și știe că oricum va sucomba în neplată. Preferă să încheie socotelile cu banca încă de pe acum, fiind unul dintre primii utilizatori ai legii dării în plată, adoptată de Parlament la jumătatea acestei primăveri.

„Eu mi-am dorit acest contract, dar acum nu se mai poate”, spune Elena, care vrea să scape de apartamentul său de 4 camere din cartierul Militari. „Acum nu îmi doresc nimic.” Achită o rată de 670 de franci elvețieni, rezultată în urma restructurării, însă aceasta include numai dobânzi. „Soldul meu nu scade; plătesc numai dobândă, că așa e la restructurare.... Condiții impuse de ei...”

Se sufocă financiar; calculată în lei, rata lunară de aproximativ 2.700 de lei reprezintă peste jumătate din veniturile sale familiale de 5.000 de lei pe lună, la o familie cu 5 suflete. „Numai un nebun care vrea să-și salveze casa poate să plătească 670 euro numai dobânzi”, spune ea.

Acum, însă, a făcut drumul la bancă și predă imobilul, repudiind datoria. Se teme pentru că în curând îi expiră răgazul dat de restructurare și, plătind inclusiv principal, rata va urca la aproape 1.200 de franci, aproape egal cu tot ce câștigă familia sa într-o lună. „Ce om poate să plătească 1.200 franci?!”

Abia acum, că scapă de datorie, poate privi cu încredere către viitor. „De ce ești așa de fericită?!”, o întreabă colegii care știu că, totuși, va pierde casa. Ei nu înțeleg că acum aproape toate veniturile merg către costurile locuinței. Cel puțin, de aici înainte, cei trei copii ai săi vor avea parte de lucruri de care i-a privat pentru a îndestula banca. „Eu sunt foarte optimistă că viața noastră se va îmbunătăți clar”, spune Elena, care nu are niciun regret că se va despărți de casa sa.

Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată CITEȘTE ȘI Aglomerație mare! Clienții băncilor s-au dus la conferința avocatului Piperea să învețe să dea în plată

Mult timp analist financiar într-o bancă din România, Călin Rechea este de acord că procedează corect. Soldul total de 212.000 de franci elvețieni apare ca insurmontabil pentru o familie cu respectivele venituri. „Nu se mai poate să dai înapoi”, a declarat el pentru Profit.ro. Amintește că nu este vorba despre încă 2 ani sau 5-10 ani, ci de un credit pe 30 de ani. Este o sumă și o întindere de timp imposibil de acoperit.

Fără frică la darea în plată

Elena era hotărâtă să respingă creditul. Aflată în grupul debitorilor în franci elvețieni, a fost susținătoare activă a procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii dării în plată, inițiată de deputatul liberal Daniel Zamfir și inspirată de avocatul Gheorghe Piperea.

Ne sună chiar a doua zi după Paște și spune că de îndată ce legea va intra în vigoare se va folosi de prevederile ei pentru a scăpa de povara împrumutului. Nu este timorată să fie printre primii, deși existau avertismente că băncile ar putea să fie foarte dure în reacția lor cu toți cei care vin să notifice la început, tocmai pentru a arăta că sunt costuri și a-i descuraja pe cei care au în vedere același lucru.

Jurnalistul economic Lucian Davidescu chiar recomanda pe portalul Riscograma clienților să nu se grăbească să facă notificările încă din primele zile, tocmai pentru a nu fi în acest prim val de sacrificiu. Elena nu este speriată: „Ce să mai amân?!”. Se bazează pe experiența sa din lupta cu băncile și vrea să fie înaintemergător pentru cei care vor să repudieze creditele. Nu se teme nici măcar că ar putea urma un proces cu banca. „Am pielea bătătorită; aștept...”

Și totuși, câți români se leapădă de case?

În prezent, nu există date cu privire la numărul celor care vor să se așeze sub protecția legii și au făcut notificări. Avocatul Adrian Cuculis a anunțat că a depus el însuși documentații pentru un număr de 103 clienți în prima zi și mai avea în pregătire alte 160 de cazuri. Postul de televiziune B1 titra că „Mii de cereri au fost depuse de cei care vor să dea casele în plată”, însă datele publicate până acum de instituțiile de credit, răzleț și nesistematic, ne spun că ar putea fi vorba de o exagerare.

Băncile spun că nici luni nu au primit multe notificări de dare în plată CITEȘTE ȘI Băncile spun că nici luni nu au primit multe notificări de dare în plată

Am întrebat la Consiliul Patronatelor Bancare din România dacă există informații centralizate. „Nu consolidăm date”, ne răspunde Bogdan Preda, director executiv pentru relații publice al organizației patronale. Acestea se vor vedea mai târziu la Biroul de Credit. „Nu am început să colectăm date și nici nu ne gândim să facem acest lucru”, spune Preda, adăugând că nici măcar la nivelul discuțiilor libere nu există estimări cu privire la aceste cifre.

Te invit la o dare în plată

Elena și-a pregătit cu meticulozitate acest moment. Nu s-a repezit în prima zi pentru că nu a vrut să dea niciun echivoc băncii în ceea ce privește termenul de notificare. A consultat un avocat care a asigurat-o cu privire la pașii pe care trebuie să-i parcurgă. Așa cum au fost trasate câteva direcții de către Piperea cu o zi înaintea intrării în vigoare a legii, a făcut notificarea printr-un executor la sediul central al băncii, având confirmarea de primire pe care ne-o arată.

În paralel, la agenția de care aparține, a ales să meargă personal pentru a prezenta documentele prin care renunță la apartament și la credit. Ne-a invitat și am mers împreună că ea. Ne întâlnim la „rond”, o zonă care are mai multe sedii de bănci din București. Inițial, ne spune Elena, creditul a fost contractat la o altă agenție, dar aceea s-a desființat și de câțiva ani aparține de unitatea la care ne-am întâlnit. Este un caz pe care îl știu angajații agenției. „Doamna mă știe... Când mă vede, albește”, glumește clienta băncii.

Numărul de sucursale și agenții bancare, într-adevăr, s-a redus drastic în anii de implozie a creditului privat. Dacă în decembrie 2008, erau un număr de 6.552 de unități bancare, deja la finele anului trecut mai erau numai 4.947 unități, în scădere cu 24,5% față de vârf. Este un proces care nu dă semne că s-ar fi încheiat. Spre exemplu, în luna aprilie, numai Piraeus Bank a închis 19 sucursale.

Gunoaiele bancare, scoase la suprafață de legea lui Piperea și Zamfir

Elena se apropie de una dintre ultimele întâlniri cu angajata băncii. Este împăcată că a făcut tot ce depindea de ea pentru a face față rambursărilor, dar și-a dat seama că până la final e imposibil. „Am rezistat cu trei copii în întreținere. Acum nu mai pot”, ne spune clienta băncii, adăugând că a plătit lună de lună, chiar dacă nu putea integral și că nu a avut întârzieri mai mari de 30 de zile.

Pe standardele Fondului Monetar Internațional, creditul Elenei nu este neperformant. De facto, este, însă, unul imposibil de salvat. Cele 5 restructurări au reprezentat doar o ascundere a gunoiului sub preș, așa-numitul fenomen de „evergreening” care îi dă bătăi de cap șefului supravegherii de la Banca Națională a României, Nicolae Cinteză.

Legea dării în plată acum doar îi dă prilejul Elenei pentru a scoate la iveală o realitate de mult timp escamotată în bilanțurile băncii: de fapt, era falită. Creditul este nerambursabil.

Nu au știut la ce se bagă

Decizia de a renunța la apartament este rațională, ne spune Radu Georgescu, fost bancher care s-a lansat recent în piața de audit. Atât timp cât prețul apartamentului este mai mic decât soldul creditului și rata bancară mai mare decât chiria pentru un imobil comparabil, soluția economică este să predea apartamentul, afirmă Georgescu, unul dintre susținătorii legii dării în plată.

Pentru impasul actual el vede mai puțin responsabile băncile - care au avut interesul să vândă cât mai multe credite și să facă profit - cât debitorii care s-au hazardat la împrumuturi pe care nu și le puteau permite și reglementatorul BNR care nu a luat măsuri eficiente pentru echilibrarea pieței. Datornicii au avut de suferit până la adoptarea acestei legi și aceasta este o consecință a educației financiare precare. „E vina oamenilor pentru că nu au știut la ce se bagă”, spune Georgescu. El aduce în discuție faptul că în Marea Britanie și Germania abia la 37 de ani și, respectiv 39 de ani, în medie, oamenii își cumpără casă.

Cu balonul imobiliar la gură

Elenei îi pare rău de greșeala din trecut și experiența sa privind creditul îi spune că nu merită riscul îndatorării pentru obiectivul de a avea o casă în proprietate. „Stau cu chirie. Să nu mai aud de rate!” Chiar prieteni i-au reproșat post-factum că a fost inconștientă pentru că a cumpărat în plin balon imobiliar. „Parcă noi știam că suntem în boom... Ne-a spus cineva asta?...”

Legea dării în plată aduce presiuni în sensul scăderii prețurilor în imobiliare CITEȘTE ȘI Legea dării în plată aduce presiuni în sensul scăderii prețurilor în imobiliare

La drept vorbind, achiziția familiei sale nu a fost la cele mai nebunești prețuri. A cumpărat cu 129.500 de euro un apartament cu 4 camere, atunci când în piață erau la ordinea zilei achiziții de 100.000-120.000 de euro ale unor apartamente de 2 camere. Proprietarul a cerut inițial 137.000 de euro. Au negociat în jos cu aproape 8.000 de euro și proprietarul i-a vândut numai cu promisiunea că nu va modifica îmbunătățirile făcute de el. „Eram însărcinată. Nu-mi mai era gândul să sparg...”

De fapt sarcina a fost cea care a precipitat achiziția unei case, pentru că până atunci locuia cu soțul într-o garsonieră. În numai 2 ani au venit pe lume 3 copii (are și gemeni), așa încât au decis să cumpere o casă. Apartamentul de 4 camere părea adecvat vieții unei familii cu 5 persoane.

„Mamă, ce este asta?!”

Acum a ajuns la momentul renunțării la el. Întrevederea de la agenția bancară nu are nimic spectaculos. Poate doar prima reacție a angajatei băncii căreia Elena i-a predat notificarea. „Mamă, ce este asta?!” Apoi își spune: „Darea în plată...” Continuă către clientă: „Să îmi dați și mie un buletin...” Se întoarce către colegă și spune șoptit: „Cu darea în plată...”

Nu știm dacă este o reacție de surprindere pentru un fenomen insolit. Până la urmă, notificarea ce contează se face către centrala băncii. Am mai verificat la două sedii bancare din București. Reprezentantele personalului știau că au fost notificări, dar ne-au zis că nu la agențiile lor.

Ai cumpărat casă scump, deci n-ai bani de cafea

Elena lucrează la stat unde câștigă net 2.500 de lei, iar soțul în mediul privat unde are un venit similar. Împreună au 5.000 de lei, iar în anul 2008 câștigul soțului era chiar mai mare. A făcut creditul de 212.000 de franci elvețieni care în momentul acela nu părea nesustenabil. Rata a fost mai mică de 2.000 de lei pe tot parcursul primului an de rambursare. Le era relativ ușor, după care, deprecierea leului în raport cu francul le-a făcut tot mai dificile plățile. „Pe mine, cursul valutar m-a depășit foarte mult”, ne explică Elena.

Într-adevăr, în luna august a anului 2008, în răstimpul contractării împrumutului, cursul leu/franc se regăsea în zona de 2,2 lei pentru un franc. La ultima cotație de vineri a BNR, acesta este de 4,055 lei pentru un franc, reprezentând o depreciere de aproximativ 45% a monedei naționale față de valuta din țara cantoanelor.

Curtea Constituțională respinge excepțiile ridicate de bănci împotriva legii clauzelor abuzive CITEȘTE ȘI Curtea Constituțională respinge excepțiile ridicate de bănci împotriva legii clauzelor abuzive

Scăderea veniturilor soțului a avut un rol important, după cum a simțit și impactul tăierilor bugetare din 2010 pe propriul ei salariu. Cam de atunci datează și primul sentiment că nu se mai descurcă deja cu banii. Anecdotica este revelatoare: și-a dat seama de realitatea bugetului ei familial atunci când s-a trezit că nu avea o sumă de bani infimă să cumpere cafea atunci când i-a venit rândul la serviciu, unde împreună cu colegele cumpărau cafeaua prin rotație.

Familia Elenei s-a mai descurcat cu plățile, însă, din ce în ce mai greu, până în anul 2011. Atunci a intervenit prima restructurare. Amânările plăților de principal, a scos definitiv împrumutul din calendarul inițial de rambursare.

Taxa pe „gaură”

Ultima restructurare a fost anul trecut. Solicitarea a fost făcută în februarie 2015, dar aprobarea a venit abia pe 20 august, la mai bine de jumătate de an. Se repeta ceea ce se întâmplase cu un an înainte, când o cerere de restructurare formulată în decembrie 2013 a fost aprobată în mai 2014. A fost, însă, momentul în care a realizat că mai bine renunță la împrumut. Legea dării în plată îi oferă acum acest prilej. Se află în fața reprezentantei băncii cu notificarea.

„De cheltuieli știți?”, o întreabă reprezentanta băncii. „Ia spuneți!”, replică Elena. „Nu vă spun...”, zice angajata și râde, simțind ostilitatea clientei. L-am perceput ca pe un episod formal. Datornica este, însă, destul de înverșunată de experiența ei trecută cu banca. „Ticăloși până la capăt...”, mi-a zis ea după ce am ieșit din sediul băncii.

La ce se referea discuția? La posibilitatea ca Fiscul să ceară o impunere de 2-3% din echivalentul rambursării ca reprezentând cost al unei tranzacții. O interpretare dată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș a menționat că această taxă ar trebui aplicată la soldul creditului, însă a rămas că autoritatea de resort va veni cu o precizare în intervalul imediat următor.

Dacă lucrurile ar sta așa, Elena ar avea de plătit nu mai puțin de 16.000 de lei doar pentru a putea preda apartamentul și stinge datoria. Este supărată până la culme de o asemenea perspectivă: „Și Cioloș, ăsta...Nu am grijă că omul dă în plată și nu are unde să se ducă... dar am grijă să iau impozitele...” Și adaugă cu năduf: „Ca și cum, după cei ai murit, îți mai și dă una în cap...”

Georgescu este contrariat că o astfel repudiere a creditului ar putea fi asimilată unei tranzacții comerciale. Este o anomalie a statului ce ar trebui corectată, spune fostul bancher. Altfel, ar fi un paradox ca o lege care a fost aprobată tocmai pentru a ridica povara de pe debitorii cu probleme să apese fiscal tot pe aceștia. Datornicul ar fi taxat deși nu încasează niciun ban, iar impozitul se aplică la un activ al băncii, atunci când de fapt este vorba despre un activ imobiliar. Soldul creditului nu are nicio legătură cu valoarea imobilului;  activul s-a depreciat, spune Georgescu.

Biriș, răspuns pentru notari: Înclin să cred că impozitul va fi plătit la valoarea la care casa este dată în plată. Emitem o opinie, într-o săptămână CITEȘTE ȘI Biriș, răspuns pentru notari: Înclin să cred că impozitul va fi plătit la valoarea la care casa este dată în plată. Emitem o opinie, într-o săptămână

Elena are o variantă de a obține banii pentru plata impozitului. Este vorba despre o sumă de 4.500 de euro, echivalentul unor bani percepuți de bancă în baza unor clauze abuzive pentru anularea cărora a dat o dispunere Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Nu i-a încasat de la bancă și aici protagonista noastră are o altă poveste. La un moment dat a fost sunată de la bancă și a fost chemată la agenție să ia banii. Când ajunge, se confruntă cu o altă variantă: „Ne pare rău; nu putem să vă dăm banii.” „De ce?”, întreabă. „Ordin de sus”, vine răspunsul. Conducerea băncii a decis unilateral să îi scadă din sold și nu să îi dea în mână. Acum vrea să îi recupereze. „Am să îi dau în judecată și am să-i iau înapoi”, zice Elena.

Cu ce sentiment la început de drum

Este acum din nou la bancă, iar angajata instituției de credit tocmai i-a preluat notificarea. Atenționarea ei neexplicită, nu o zdruncină pe datornică: „Mai bine decât acum va fi cu siguranță.” Schimbul de hârtii se încheie. „Mulțumesc.” „Cu plăcere.”

Elena iese din sediul băncii. Amintirile ei nu sunt cele mai bune - „nervi și urlete pe aici” – și vrea să le lase în urmă. Abia acum încearcă un sentiment de ușurare și chiar de bucurie. „Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci!”, spune. Ne vede neîncrezători și întărește: „Eu așa văd. Am câștigat. Am câștigat libertatea mea.”

Ce are de gând?, o întrebăm. Va căuta să închirieze. „Nu sunt singurul om care stă cu chirie”, spune. A prospectat piața? Probabil nu îndeaproape, dar știe că aproape orice chirie este mai mică decât rata sa de 670 de franci. „Ideal ar fi o căsuță”, își permite o clipă să viseze. Dar tot ea revine: „Nu. Nu suntem inconștienți.”

Conivență bancară pentru un levier de 100%

Înapoi în timp. La momentul creditării a făcut o greșeală majoră. S-a împrumutat în limita de sus în franci pentru a-și putea cumpăra o locuință la care acum este nevoită să renunțe. Structura de îndatorare a fost 100%. Nu numai că a luat creditul ipotecar, dar avansul l-a plătit tot dintr-un împrumut.

A fost învățată de la bancă să procedeze astfel. Cei care i-au dat împrumutul ipotecar au aranjat ca în același timp să acceseze un credit pentru nevoi personale de la altă bancă, la ABN Amro, între timp dispărută din piață. Nu a făcut niciun fel de demersuri pe lângă respectiva instituție și totul i-a fost facilitat de cei care i-au acordat creditul în franci. „Cum credeți că aș fi putut să fac un alt credit în aceeași zi?”, spune. Este un al doilea împrumut pe care urmează să îl achite în următorul an și jumătate.

Legea dării creditelor proaste CITEȘTE ȘI Legea dării creditelor proaste

„Marea vină a băncilor este că au calculat la limită”, spune Rechea. „Acum se văd efectele. O să fie tare de tot!” Nu știe în ce măsură se va confirma sperietoarea cu darea în plată, dar afirmă că nu este nevoie de multe notificări pentru ca să fie imprimat un șoc în piața creditului. Totul se întâmplă în margine, amintește analistul financiar un principiu după care funcționează și bursele sau piața imobiliară. Prețul și tendințele de piață sunt dictate de acei puțini jucători activi, cu un comportament mai speculativ, cu apetit de risc mai mare sau aflați în condiții de stres mai ridicat.

Francul nu era o problemă. Leul, de fapt, nu era stabil

La momentul contractării creditului, rata părea sustenabilă și nu a luat niciodată în calcul riscul valutar. Elena a avut, în plus, o dobândă promoțională pe o perioadă de 6 luni, marja devenind variabilă abia după aceea. Nu este un „sport” la care banca respectivă să fi renunțat, lecție peste criză. Cât stăm la agenție observăm o reclamă: „Spontan, când vrei, unde vrei, cu rate oriunde. Ai până la 6 luni rate fără dobândă.” Oricum, publicitatea nu mai este la fel de agresivă, ne asigură Elena.

Zice că a fost indusă în eroare de ofițerul de credit în ceea ce privește riscul valutar. I s-a spus că francul este o monedă stabilă și că euro este cel care crește, iar nu valuta helvetă. Este pseudo-argumentul pe care Călin Rechea îl cunoaște foarte bine. Nici nu îi vine să creadă că de la bănci a putut fi promovată o asemenea năzdrăvănie. „Păi problema nu se punea dacă francul este stabil, ci că leul nu este stabil”, spune interlocutorul nostru.

Prima Casă, noua bombă cu ceas

La fel, crede el, acum se ocultează problema dobânzilor pe lei. „Indicele ROBOR nu are cum să stea prea mult la minimele astea. Nu văd deloc bine ce se întâmplă cu Prima Casă.” Este o îngrijorare pe care o împărtășește și Georgescu, ce se așteaptă la rate importante de neperformanță: „Același lucru o să se întâmple și cu Prima Casă.”

Dinamica împrumuturilor pentru locuințe s-a accelerat în ultimul timp, mai ales pe segmentul creditării în lei. Astfel, creditul imobiliar are o creștere anualizată de 16,20%, conform datelor BNR, la 52,77 miliarde lei în martie, față de 45,42 miliarde lei în martie 2015. Remarcabil, stocul de credit pe segmentul creditării rezidențiale este cu 30 miliarde lei mai mare decât la lansarea programului Prima Casă, în vara anului 2009. Dinamica este încă și mai ridicată la nivelul creditării în lei pentru achiziția de locuințe, valoarea dublându-se, în același interval, la 20,95 miliarde lei, față de 10,99 miliarde lei, un imens pariu pe dobânzi luat de bănci contra populației.

Copiii, un orizont prea mic de sub capacul datoriilor

Elena nu vrea ca și alte familii tinere să pățească lucrurile prin care a trecut ea. Descrie viața copiilor săi, în condițiile unei rate la bancă reprezentând o pondere mult prea mare din totalul veniturilor: „Școală-casă, școală-casă, școală-casă. Atât!” Abia își permite să cumpere cărțile necesare, fără a mai vorbi de sport, de concedii sau de alte investiții pentru viitorul copiilor. Abia acum crede că - după darea în plată – va putea aloca mai mult pentru educația lor și pentru sănătatea despre care spune că și-a prăpădit-o.

Unde sunt răspunderile din zona bancară?

Florin ascultă înmărmurit povestea Elenei. „Doamne Ferește!”, repetă de vreo 7-8 ori pe parcursul conversației noastre. Se simte un norocos pentru că și-a putut construi averea pe equity, fiind antreprenor cu un business care i-a adus venituri substanțiale și prin câștiguri la bursă unde are o experiență de aproape 20 de ani. Nu a fost nevoie ca în viața sa să recurgă la credit. Se gândește, însă, cum ar fi fost pentru familia sa să fie strivit în așa măsură sub povara datoriilor. Este meditativ, dar revine: „Pe mine știi ce mă deranjează? Că panaramele alea care au adus atâția oameni în starea asta nu au plătit cu nimic și probabil o să umfle bula din nou.”

În ultimii 8 ani, cea mai mare parte a oficialilor din bănci și-au păstrat posturi, iar unii chiar au avansat. La nivelul băncilor vizibile, dintre cei care s-au menținut la nivelul de top al instituțiilor respective îi putem menționa pe Steven van Groningen la Raiffeisen Bank, pe Radu Grațian Ghețea la CEC Bank, pe Dan Pascariu la UniCredit Bank și pe Sergiu Oprescu la Alpha Bank. De asemenea, guvernatorul Mugur Isărescu a supraviețuit în fruntea supraveghetorului BNR imploziei creditului privat din anii precedenți, după cum a trecut și peste crahul bancar generalizat de la finele anilor ’90.

O pierdere meritată pentru cei care n-au calculat riscul

De la adăpostul legii dării în plată, Elena privește cu îngăduință. Nu poate, însă, să evite o întrebare. Chiar dacă ea admite că s-a hazardat supraîndatorându-se, cum de bancherii care i-au dat creditul nu și-au dat seama că are un potențial ridicat să sucombe sub datorie? „Ar fi trebuit să îmi zică: sunteți un risc!”. Continuă: „Dar nuuu... aveau procente de luat.”

Tranzacția s-a făcut și Elena este împăcată că predă imobilul. Are un dialog imaginar cu banca: „Am pierdut. Asumă-ți și tu că pierzi! Ai pierdut prin mine! Prezentam risc, dar tu nu l-ai calculat.”

Inițiatorul legii dării în plată a cerut BNR un studiu de impact: Cât ar fi rata de neperformante în Prima Casă dacă dobânda sare de 5%? CITEȘTE ȘI Inițiatorul legii dării în plată a cerut BNR un studiu de impact: Cât ar fi rata de neperformante în Prima Casă dacă dobânda sare de 5%?

Este o judecată corectă? Da, ne răspunde Călin Rechea. „Îți dai seama, câți bani a dat?!” Un calcul făcut de Profit.ro indică faptul că protagonista poveștii noastre a plătit aproximativ 60.000 de franci elvețieni pentru o casă pe care în final o pierde. Interlocutorul nostru râde: „Ar fi trebuit să-i zică: sunteți incalificabilă!”

El însuși analist într-o bancă pentru ani buni, Rechea afirmă că i se pare imposibil să nu fi existat percepția că acele credite vor eșua până și la cei de la nivelurile de jos ale instituțiilor de credit, care aveau ținta să dea câte 10 credite la un anumit interval de timp. Împrumuturile au fost acordate pentru achiziții imobiliare „mult peste puterea de cumpărare” a debitorilor și contrar unor tendințe demografice care ne spun că prețurile în rezidențial ar trebui să scadă. Sub acest aspect, „decizia de atunci a BNR-ului de a mări plafonul de îndatorare a fost absolut criminală”, mai zice Rechea.

Ne despărțim de Elena. Are peste 40 de ani, dar din punct de vedere financiar, ceasornicul vieții ei tocmai a repornit. Încă se simte tânără și în formă. Glumește: „A făcut ceva bun și datoria asta la bancă; mi-am menținut silueta pentru că știam că nu îmi permit să îmi cumpăr haine noi.” Are umor și a fost o întâlnire plăcută. Provocată de ea, pentru că nu a vrut să-și încheie relația cu banca în anonimat. Acum își caută de drum. A dat în plată și e fericită.
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
darea in plata
daniel zamfir
gheorghe piperea
banci
bnr
credit
neperformante
faliment