Euro, la maximul ultimei luni față de dolar după discuții la BCE despre creșterea dobânzilor

Euro, la maximul ultimei luni față de dolar după discuții la BCE despre creșterea dobânzilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mar 2017

Euro a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultima lună în raport cu dolarul, pe piața asiatică, după ce unii oficiali ai Băncii Centrale Europene (BCE) au discutat despre posibilitatea creșterii dobânzilor înainte de încheierea programului de achiziții de obligațiuni, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, euro este în creștere cu 0,2%, la 1,0699 dolari pe unitate, iar în timpul tranzacțiilor a atins 1,0701 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 9 februarie, scrie News.ro.

Unii membri ai consiliului guvernatorilor BCE au menționat posibilitatea majorării dobânzilor la ședința de politică monetară de săptămâna trecută, dar discuția a fost scurtă și nu a fost susținută de board, au declarat două persoane apropiate situației.

Aprecierea euro a fost limitată de așteptările ca Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite să crească dobânzile la ședința de politică monetară de două zile care se va încheia miercuri, ca urmare a angajărilor și a creșterilor de salarii care au avut loc în februarie.

Un sondaj efectuat de Reuters în rândul a 23 de dealeri arată că 12 dintre aceștia se așteaptă ca Fed că crească dobândă la 1%-1,25% până la ședința din iunie a instituției, în timp ce 10 anticipează creșterea dobânzii în septembrie.

VIDEO Google și Levi’s vor lansa anul acesta o geacă inteligentă care permite controlarea gadgeturilor CITEȘTE ȘI VIDEO Google și Levi’s vor lansa anul acesta o geacă inteligentă care permite controlarea gadgeturilor

Indicele dolarului DXY, care măsoară evoluția monedei americane față de un coș de șase valute importante, a coborât cu 0,1%, la 101,13, cel mai redus nivel atins după 28 februarie.

Lira sterlină a avansat cu 0,2%, la 1,2189 dolari pe unitate, după ce săptămâna trecută a atins un minim al ultimelor opt săptămâni. Euro este în urcare cu 0,1%, la 87,83 pence pe unitate, după ce a urcat până la 87,86 pence pe unitate, nivel maxim după 17 ianuarie.

Moneda britanică s-a depreciat vineri cu aproape 1% față de euro, în urma ședinței de politică monetară a BCE de joi.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro
banca centrala europeana