Parisul și Berlinul îndeamnă statele UE să accepte scenariul unei Europe ”cu mai multe viteze”

Parisul și Berlinul îndeamnă statele UE să accepte scenariul unei Europe ”cu mai multe viteze”
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mar 2017

Germania și Franța au îndemnat vineri statele membre UE să accepte scenariul unei Europe ”cu mai multe viteze”, respinsă de țările din Europa de Est, cu scopul de a permite Europei să depășească proba reprezentată de Brexit, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reuniți la Bruxelles, liderii naționali au dezbătut despre viitorul lor în 27, după o reuniune marcată, joi, de o confruntare cu Polonia, care a încercat, fără rezultat, să împiedice realegerea polonezului Donald Tusk la conducerea Consiliului European, arată news.ro.

”Deviza este că suntem uniți, dar uniți în diversitate”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, evocând obiectivul unui text pregătit de Cei 27 în vederea summitului de la Roma, prevăzut pe 25 martie.

Delicata pregătire a acestei ”Declarații de la Roma” i-a ținut ocupați timp de mai multe ore pe lideri, reuniți fără premierul britanic Theresa May, așa cum a devenit uzanța, la aceste reuniuni despre viitorul post-Brexit.

ANALIZĂ Sistemul bancar nu ține pasul cu economia. Creditul privat, la cel mai scăzut nivel în PIB după 2007 CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Sistemul bancar nu ține pasul cu economia. Creditul privat, la cel mai scăzut nivel în PIB după 2007

”Trebuie să fim capabili să avansăm mai repede”, a subliniat șeful statului francez François Hollande, deoarece Europa a ”arătat că ea nu este capabilă să adopte decizii la momentul potrivit”.

El a citat Apărarea, zona euro, armonizarea fiscală și socială drept tot atâtea domenii în care grupuri de țări trebuie să fie ”capabile să meargă mai repede, mai departe, fără să închidă ușa indiferent cine ar fi”.

Și alte țări - ca Belgia, Luxemburgul sau Spania - și-au exprimat susținerea față de acest concept.

NU O ”CORTINĂ DE FIER”

Acest secanriu nu instaurează ”o nouă Cortină de Fier între Est și Vest”, a transmis asigurări președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. ”Nu asta este intenția”, a asigurat, adresându-se țărilor din Europa de Est.

Acestea din urmă - mai ales Grupul de la Vișegrad (V4 - Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia) - sunt îngrijorate că ar putea deveni membre din zona a doua a Uniunii. ”Noi nu vom accepta vreodată să vorbim despre o Europă cu mai multe viteze”, a avertizat cu fermitate premierul polonez Beata Szydlo, apreciind că acest lucru ar ”compromite integritatea” UE.

Szydlo s-a ilustrat deja cu o zi înainte, opunându-se realegerii lui Donald Tusk în funcția de președinte al Consiliului European. Însă Tusk a fost relaes joi cu o majoritate zdrobitoare de 27 de voturi la unul. Ca represalii, Varșovia a refuzat să accepte concluziile summitului.

Oprescu, ARB: Băncile au infrastructura necesară pentru a fi în prima linie în adoptarea noilor tehnologii CITEȘTE ȘI Oprescu, ARB: Băncile au infrastructura necesară pentru a fi în prima linie în adoptarea noilor tehnologii

Aceste concluzii pe teme variate - imigrația, economia, Apărarea sau situația în Balcanii Occidentali - au fost publicate, astfel, în numele președintelui Consiliului European, cu ”susținerea a 27 de state membre”, fără să influențeze realegerea lui Tusk până în noiembrie 2019.

”Ceea ce s-a petrecut ieri (joi) nu trebuie să fie o situație permanentă a UE, ca o țară să ne boicoteze întreaga muncă doar din cauza unor probleme de politică națională”, a avertizat premierul luxemburghez Xavier Bettel, îndemnându-i pe liderii polonezi să se poarte ca niște ”adulți”.

Guvernul naționalist și conservator de la Varșovia, care-l consideră pe Tusk un inamic politic, apreciază că votul de joi este un ”precedent periculos”. El nu acceptă ca UE să poată să treacă de opoziția unei țări față de candidatura unuia dintre cetățenii săi.

”DIKTAT”

”Noi știm acum că este o UE sub diktatul Berlinului”, a reacționat puternic ministrul de Externe, Witold Waszczykowski, intervievat de site-ul wpolityce.pl.

Tusk a încercat vineri, la finalul dezbaterii despre viitorul Europei să împace toate sensibilitățile. ”Principalul nostru obiectiv ar trebui să fie să ne consolidăm încrederea reciprocă și unitatea în 27”, a subliniat el.

Juncker a adresat, la rândul său, un mesaj Londrei. ”Eu sper că va veni o zi în care britanicii să urce la loc pe vaporul european", a declarat el la finalul discuției în 27, fără Regatul Unit, despre viitorul post-Brexit al Uniunii Europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
viteze
economia