OTP Bank își ridică profitul în România

OTP Bank își ridică profitul în România
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 15 mai 2018

OTP Bank România a consemnat o creștere anuală de 15% a pofitului net în primul trimestru, la 1,5 miliarde de forinți (4,85 milioane euro), în pofida unei scăderi a rezultatului operațional.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profitul operațional al OTP România a scăzut cu 36% față de primul trimestru din 2017, la 1,9 miliarde de forinți (6,1 miloane euro), însă s-a dublat în ritm trimestrial.

Veniturile totale au scăzut 7% în ritm anual, la 6,6 miliarde forinți (21,3 milioane euro), în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 12%, la 4,7 miliarde forinți (15 milioane euro). 

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 4% în ritm anual, la 5,1 miliarde forinți (16,5 milioane euro), iar cele din taxe și comisioane au crescut cu 8%, la 830 milioane de forinți (2,7 milioane euro).

Banca italiană Monte dei Paschi se apropie de vânzarea unui portofoliu de credite neperformante de peste 24 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Banca italiană Monte dei Paschi se apropie de vânzarea unui portofoliu de credite neperformante de peste 24 miliarde de euro

Activele totale au crescut în ritm anual cu 10%, la 646 miliarde forinți. Portofoliul de credite însumează peste 537 miliarde forinți (1,74 miliarde euro). Rata creditelor neperformante a scăzut la 11,4% de la 17,7% în primul trimestru din 2017 și 13,5% la finele anului trecut.

În primele 3 luni, OTP a eliberat provizioane de 72 milioane forinți (220.000 de euro).

Național Bank of Greece și OTP Bank au semnat, în 27 iunie 2017, acordul definitiv pentru vânzarea pachetului integral de acțiuni deținut de greci la Banca Românească la un preț convenit de 72 de milioane de euro. La momentul anunțării tranzacției, NBG preciza că va încasa 650 de milioane de euro, sumă care includea și împrumuturile acordate subsidiarei din România.Tranzacția a fost respinsă, însă de Banca Națională a României, decizie anunțată în premieră de Profit.ro. Aceasta a fost pentru pentru prima dată când BNR se opune unei tranzacții agreate între părți în procesul de consolidare început după criză. Tranzacția primise deja avizul Consiliului Concurenței.

Totuși, OTP Bank și-a asigurat recent acționarii că nu abandonează planul de extindere în România și ia în calcul alte achiziții pe piața locală după ce BNR a respins tranzacția cu NBG.

(Sumele în euro au fost calculate la cotația medie, disponibilă în raportul OTP, de 307 forinți/1 euro în primul trimestru din 2018)

viewscnt
Afla mai multe despre
otp
banca ungara
nbg
banca romaneasca
grup maghiar
banca
profit