Panama Papers: Peste 500 bănci, printre care HSBC și Societe Generale, au înființat 15.600 de societăți paravan

Panama Papers: Peste 500 bănci, printre care HSBC și Societe Generale, au înființat 15.600 de societăți paravan
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 4 apr 2016

Peste 500 de bănci au utilizat serviciile firmei de avocatură panameze Mossack Fonseca pentru a înregistra aproape 15.600 de societăți paravan pentru clienți, potrivit documentelor publicate de Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigație (ICIJ).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media și coordonată de ICIJ și publicația germană Süddeutsche Zeitung.

Documentele, grupate sub numele Panama Papers, arată că Mossack Fonseca a înființat, la solicitarea a peste 500 de bănci din întreaga lume, aproximativ 15.600 de societăți-paravan pentru clienții băncilor, cele mai multe solicitări (peste 2.300) venind din partea grupului bancar britanic HSBC Holdings.

\ CITEȘTE ȘI "Panama Papers", documentele care dezvăluie cum politicieni și vedete internaționale au folosit firme offshore

În topul băncilor care au apelat la firma de avocatură și consultanță panameză se mai află Experta Corporate & Trust Services, subsidiară a băncii luxemburgheze cu capital de stat Banque Internationale à Luxembourg (BIL), cu 1.659 de cereri pentru crearea de companii-paravan, Banque J. Safra Sarasin – Luxemburg, parte din conglomeratul Safra Group deținut de familia braziliană Safra (963 cereri), Credit Suisse Chanel Islands Limited, deținută de grupul bancar elvețian Credit Suisse (918 cereri), grupul elvețian UBS (579), Coutts & Co. Trustees Jersey (Insulele Canalului), sucursală a băncii engleze de private banking Coutts & Co, deținută de grupul RBS (487 cereri), Société Générale Bank & Trust Luxembourg, filiala din Luxemburg a băncii franceze Société Générale (465 cereri), Landsbanki Luxembourg, divizie a fostei bănci islandeze Landsbanki, intrată în insolvență în 2008 (404 cereri) și Rothschild Trust Guernsey Ltd,  parte din grupul financiar bancar controlat de familia Rothschild.

Potrivit anchetei coordonate de ICIJ, paradisurile fiscale preferate de clienții Mossack Fonseca sunt Insulele Virgine Britanice, unde au fost înregistrate mai mult de 113.000 de societăți paravan și offshore în perioada 1977-2015, urmate de Panama (48.360 companii), Bahamas (15.915 companii), Insulele Seychelles (15.182 companii) și Insula Niue (9.611 companii).

La finele anului trecut, Mossack Fonseca gestiona un număr de 66.153 companii offshore active, arată datele publicate de ICIJ.

viewscnt
Afla mai multe despre
panama papers
banci
mossack fonseca