Patronatul băncilor reacționează la proiectul PSD de suspendare a ratelor la credite până la finele anului: Băncile au anunțat deja soluții de sprijin. Măsuri noi impuse fără consultare pot produce efecte contrare

Patronatul băncilor reacționează la proiectul PSD de suspendare a ratelor la credite până la finele anului: Băncile au anunțat deja soluții de sprijin. Măsuri noi impuse fără consultare pot produce efecte contrare
scris 19 mar 2020

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) avertizează, într-o reacție transmisă la solicitarea Profit.ro, că proiectul de lege prin care PSD vrea să suspende, la cerere, până la finele anului, toate obligațiile de plată către bănci pentru persoanele fizice și firmele care au credite riscă să producă efecte contrare celor scontate pentru clienți și economie. CPBR spune că băncile au anunțat deja din proprie inițiativă măsuri de sprijin pentru clienții afectați în acesată perioadă, iar orice măsură luată de autorități nu ar trebui luată fără a ține seama de pericolul decontării costurilor în alte sectoare funcționale.

“Considerăm că rolul oricaror măsuri avute in vedere de autoritati in aceasta perioada ar trebui sa fie acela de a ușura situația sectoarelor cele mai afectate pe termen scurt, tinand insa seama de pericolul real al decontarii costurilor în alte sectoare de activitate funcționale sau de afectarea capacității sectorului bancar de a finanța economia românească și bugetul pe termen mediu și lung.

Băncile din Romania s-au mobilizat imediat și au comunicat deja soluții pe care le pun la dispoziția clienților (persoane fizice, companii) care întâmpină dificultăți financiare în această perioadă, în contextul epidemiei cauzate de noul coronavirus. Așadar, la cerere, orice client poate beneficia de măsuri de sprijin. De aceea, în contextul în care există deja acest efort, solicităm ca orice măsuri să fie promovate de către autorități cu consultarea prealabilă a sistemului bancar, în caz contrar acestea riscând să nu aiba efectele scontate, ci chiar contrare pentru clienți și economie”, arată CPBR.

Cele cinci bănci membre CPBR – Banca Comerciala   Romană, BRD - Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank – dețin peste jumătate din totalul activelor bancare și al angajaților  din  sistemul  bancar. 

ULTIMA ORĂ Garanti BBVA amână cu până la 3 luni rata clienților afectați de Covid-19 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Garanti BBVA amână cu până la 3 luni rata clienților afectați de Covid-19

Majoritatea băncilor din România au anunțat deja măsuri de suspendare sau amânare a plății ratelor la creditele persoanelor fizice pe perioade de până la trei luni, precum și soluții destinate companiilor care se confruntă cu dificultăți în această perioadă.

Parlamentarii Partidului Social Democrat au anunțat inițierea unui proiect de lege care prevede suspendarea, la cerere, a tuturor obligațiilor de plată către bănci în ceea ce privește creditele și dobânzile aferente.

Măsura ar urma să fie valabilă atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice și se aplică tuturor creditelor bancare contractate până la data de 19 martie 2020, inclusiv.

Suspendarea ratelor bancare ar urma să opereze până la finalul anului 2020, iar rata contractuală se va prelungi corelativ.

PSD consideră că măsurile anunțate de Guvern pentru sprijinirea economiei sunt mai degrabă măsuri de tatonare, care nu răspund nevoilor urgente ale firmelor și populației.

Liderii PSD au arătat că parlamentarii acestui partid se vor mobiliza pentru a trece rapid proiectul prin cele două camere ale legislativului.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cpbr
banci
suspendare rate credit
psd