Statul ajunge la peste 10% din sistemul bancar, după achiziția Băncii Românești de către Eximbank. Care poate fi prețul

Statul ajunge la peste 10% din sistemul bancar, după achiziția Băncii Românești de către Eximbank. Care poate fi prețul
scris 21 iun 2019

Banca de stat Eximbank, care n-are nicio legătură cu afacerile retail, a semnat cumpărarea Băncii Românești de la NBG, care se ocupă preponderent cu creditele pentru persoane fizice, un anunț oficial în acest sens confirmând ieri informațiile transmise anterior în exclusivitate de Profit.ro. Din două bănci de talie mică spre medie ar ieși o bancă la limita inferioară a Top 10. Grecii indică un preț de vânzare sub cel al investiției.

Primele zvonuri că în cursa pentru achiziția Băncii Românești s-a înscris și Eximbank au părut neverosimile. Banca de stat Eximbank este, în multe privințe, un agent al statului pe piață și, în tot cazul, se ocupă cu finanțarea firmelor, inclusiv cu garantarea de împrumuturi. Experiența băncii în zona de finanțare a populației este zero. Statul are deja o bancă cu istoric în zona retail, anume CEC Bank (locul 7 după active, cu o cotă de piață de peste 7%).

Totuși, Eximbank a avut o ofertă mai bună decât First Bank (rezultată din achiziția Marfin Bank de către familia greacă Vardinogiannis) sau Patria Bank, bănci în ascensiune, care caută cotă de piață, semn că statul și-a dorit mai mult victoria – la fel ca în Ungaria.

Cât plătește Eximbank pentru Banca Românească nu este clar încă, nefiind făcute publice detaliile financiare. Vânzătorul National Bank of Greece a dezvăluit doar că poziția de lichiditate la nivelul grupului va crește cu 314 milioane de euro, din restituirea datoriilor intra-grup, în timp ce poziția de capital se va îmbunătăți cu 26 de puncte de bază față de nivelul de la finele lui martie. La sfârșitul anului trecut, Banca Românească datora NBG circa 1,49 de miliarde de lei – aproximativ 315 milioane de euro la cursul curent.

EXCLUSIV Finanțele vor să revitalizeze vânzarea de titluri direct către populație printr-o promovare mai intensă și parteneriat cu băncile CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Finanțele vor să revitalizeze vânzarea de titluri direct către populație printr-o promovare mai intensă și parteneriat cu băncile

NBG a marcat încă de la scoaterea la vânzare activele nete ale Băncii Românești cu minus. Provizionul pentru capitalul BR a fost scăzut, însă, de la 110 milioane de euro la 85 de milioane de euro între 31 decembrie 2018 și 31 martie 2019.

La finele anului trecut, Banca Românească avea o poziție de capital de 641,6 milioane de lei (circa 135,6 milioane de euro la cursul curent), fiind slăbită de acumulările de pierderi din anii anteriori de la un nivel al capitalului subscris de 835,3 milioane de lei.

Plata capitalului cu nivelul de provizion luat în calcul dă o diferență de circa 50,6 milioane de euro. Acesta ar putea fi prețul plătit de Eximbank – un discount de aproape două treimi din prețul capitalului – dar nu avem date despre evoluția bilanțurilor BR în ultimele 6 luni.

NBG a mai încercat să vândă BR către ungurii de la OTP Bank, dar tranzacția a fost refuzată, în premieră, de către Banca Națională a României, informație anunțată în exclusivitate tot de Profit.ro. BNR nu a motivat public decizia, dar informațiile neoficiale arată că banca centrală nu a acceptat explicațiile OTP privind sursa fondurilor, după ce, tot neoficial, a respins intrarea în piață a rușilor de la Sberbank prin achiziția operațiunilor Volksbank din Europa de SE.

OTP ar fi plătit, în 2017, 72 de milioane de euro pentru Banca Românească, arată un raport al NBG pentru 2017, în timp ce tranzacția inițială arăta un câștig de lichiditate de 650 de milioane de euro pentru grupul elen. Liniile de finanțare au scăzut în ultimii doi ani, însă dacă la nivelul tranzacției se prevedea un câștig al ratei capitalului la nivel de grup de 5 puncte de bază, acesta este cinci ori mai mare în anunțul privind vânzarea către Eximbank. Nivelul capitalului de bază este influențat de capitalul curent, care este ponderat cu activele ponderate la risc – ultimele fiind în scădere evidentă după un exit.

EXCLUSIV BCR Asigurări de Viață VIG încheie anul 2018 pe minus din cauza provizioanelor pentru litigii și preluării AXA România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR Asigurări de Viață VIG încheie anul 2018 pe minus din cauza provizioanelor pentru litigii și preluării AXA România

Eximbank avea active de 7,2 miliarde de lei la finele anului trecut, dintre care 3,3 miliarde de lei credite. Banca Românească avea active de 6,8 miliarde de lei, dintre care credite de 3,9 miliarde de lei (90% acordate persoanelor fizice).

Noua bancă ar ajunge la o cotă de piață de circa 3%, ceea ce ar însemna locul 9 în sistemul bancar, după Alpha Bank.

Poziția de capital a Eximbank era de aproape două ori mai bună, cu un total de 1,1 miliarde de lei, ceea ce ar permite, cel puțin parțial, încorporarea Băncii Românești în bilanț din perspectivă prudențială.

Pe de altă parte, finanțarea răscumpărării de datorie ar trebui să se facă din surse externe, pentru că altfel Eximbank a trebui să elimine mare parte din creditele către alte bănci (de 768 de milioane de lei) și din deținerile de titluri de stat (de aproape 1,7 miliarde de lei), lucru nici ușor și nici fezabil. În cash, banca de stat deținea, la finele anului trecut, circa 743 de milioane de lei, sumă necesară pentru a acoperi o parte din rezervele minime obligatorii la BNR.

Banca Românească a încheiat anul trecut cu un profit net de 37,5 milioane de lei, de aproape două ori față de cel din 2017. Eximbank a făcut un profit record de 113,5 milioane de lei, față de 14,8 milioane de lei în 2017. Rezultatele mai bune ale celor două bănci sunt atribuibile aproape integral întoarcerii costurilor cu provizioanele.

viewscnt
Afla mai multe despre
eximbank
banca romaneasca