UPDATE 15.12 Investitorii au subscris până la această oră peste 12 miliarde euro, fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă, potrivit informațiilor Profit.ro. Totodată, randamentele s-au redus față de cele indicative, din deschiderea emisiunii, la MS+310 puncte de bază pentru titlurile pe 7 ani, la MS+360 pb pentru 12 ani și la MS+385 pb pentru 20 de ani. Costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
În deschidere, obligațiunile pe șapte ani au fost cotate la MS+340 puncte de bază (rata midswap pentru 7 ani este azi la 2,51%), cele pe 12 ani la MS+385 puncte de bază (MS pentru 12 ani este la 2,77%), iar cele pe 20 de ani la MS+415 puncte de bază (MS pentru 20 de ani este la 2,93%), potrivit Bloomberg.

Pe lângă vânzarea de titluri pe 7, 12 și 20 de ani, Guvernul a anunțat și că vrea să răscumpere anticipat obligațiuni cu maturitate în 2026, conform datelor analizate de Profit.ro. România a invitat deținătorii de titluri în valoare de 1,3 miliarde de euro scadente în 2026, titluri dintr-o altă emisiune de 1,8 miliarde de euro scadente în 2026, precum și titluri dintr-o a treia emisiune, de 1,15 miliarde de euro, scadente de asemenea în 2026, să își răscumpere anticipat obligațiunile.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin respectivele titluri.
Astfel, cel puțin o parte din fondurile nou împrumutate vor fi folosite pentru plata titlurilor răscumpărate anticipat.
Aranjorii emisiunii sunt JP Morgan, Citi, Erste Group, HSBC, ING și Raiffeisen Bank International.

În iulie, Guvernul a ieșit în grabă să se împrumute de pe extern, imediat după angajarea răspunderii pe pachetul cu taxe
În iulie, Guvernul a împrumutat 3,75 miliarde de dolari și 1,5 miliarde de euro, la o ieșire pe piețele externe rapid după angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri de austeritate, care, în principal prin creșterile de taxe, a îmbunătățit percepția investitorilor față de statul român, dar și după un mesaj pozitiv, în ziua anterioară, din partea Comisiei Europene.
Cererea totală a fost foarte ridicată, de 15 miliarde de dolari, din care 9,75 miliarde dolari pentru titlurile în dolari și 4,5 miliarde euro pentru cele în euro.