UniCredit renunță la vânzarea operațiunilor de retail ale Bank Austria, dar va reduce numărul de sucursale

UniCredit renunță la vânzarea operațiunilor de retail ale Bank Austria, dar va reduce numărul de sucursale
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 15 dec 2015

UniCredit, cel mai mare grup bancar italian, a renunțat la ideea vânzării operațiunilor de retail ale Bank Austria, preferând varianta restructurării acestora, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca a prezentat anterior un plan care vizează reducerea costurilor cu 1,6 miliarde de euro până în 2018, inclusiv prin vânzarea operațiunilor de retail ale Bank Austria și concedierea a 18.200 de angajați, reprezentând circa 14% din personal. La acel moment, UniCredit a afirmat că operațiunile din Europa Centrală și de Est vor fi cooordonate direct din Italia, urmând ca structurile dedicate din Austria să fie desființate.

Bank Austria, deținută de UniCredit, coordonează majoritatea afacerilor UniCredit în Europa Centrală și de Est.

UniCredit a revenit asupra planurilor inițiale și a anunțat că numărul de sucursale al Bank Austria va fi redus la 120 până în 2018, de la 200 anterior, ceea ce va permite diminuarea costurilor cu aproximativ 300 de milioane de euro.

UniCredit țintește o rată de adecvare a capitalului de rang 1 (Tier 1) de 11,5% până în 2018, față de 10% la finalul lunii septembrie.

În pofida concedierilor și a restrângerii activității, profitul net al băncii ar urma să se situeze, potrivit ultimelor estimări, la 5,3 miliarde de euro, în 2018, față de 6,6 miliarde de euro, cât era ținta inițială.

În trimestrul al treilea din acest an, profitul UniCredit a scăzut la 507 milioane de euro, de la 722 milioane de euro în perioada similară din 2014.Grupul italian este prezent în România prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
bank austria
vanzare
restructurare