Bitcoin, cel mai abrupt declin din ultima lună. Criptomoneda pierde 12% după ce, în weekend, a depășit 58.000 de dolari

Bitcoin, cel mai abrupt declin din ultima lună. Criptomoneda pierde 12% după ce, în weekend, a depășit 58.000 de dolari
scris 22 feb 2021

Bitcoin înregistrează, în tranzacțiile de luni, cea mai abruptă corecție din ultima lună, de circa 12%, după ce, duminică, a atins un nou maxim istoric.

Criptomoneda se tranzacționează la doar 50.169,57 dolari, după ce a atins, în weekend, maximul istoric de 58.332,36 dolari, arată darele Coindesk.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Bitcoin a urcat cu circa 60% pe parcursul lunii februarie, pe fondul noilor măsuri de stimulare economică pregătite de autorități și al unui interes mai mare din partea investitorilor instituționali.  Aprecierea recentă a monedei a fost susținută și de o investiție a companiei americane Tesla.

Declinul de luni este pus de analiști pe seama investitorilor care își încasează profiturile după creșterile recent de preț, a temerilor legate de supraîncălzirea pieței, dar și a comentariilor lui Elon Musk.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Miliardarul a afirmat că prețurile bitcoin și ether par mari, în condițiile în care criptomonedele au atins niveluri record, iar bitcoin a depășit pragul unei capitalizări de 1.000 de miliarde de dolari.

Directorul general al Tesla, ale cărui comentarii recente au alimentat creșterea bitcoin, a făcut remarca pe Twitter, răspunzând unui utilizator care a afirmat că aurul este mai bun decât bitcoin și banii convenționali.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

 "Banii sunt doar date care ne permit să evităm dezavantajele trocului. Acestea fiind spuse, prețurile BTC & ETH par mari - lol”, a declarat Musk.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
criptomonede
elon musk
elon musk bitcoin
recotd bitcoin
scadere bitcoin
pret bitcoin