Pasagerii au ajuns în apă.
Un petrolier a intrat în coliziune cu o navă de croazieră fluvială cu peste 130 de persoane la bord. Echipele de intervenție de urgență s-au deplasat de urgență în port, înregistrări video arătând oameni în apă.
Nava de pasageri a companiei American Cruise Lines era acostată în New Orleans, pe fluviul Mississippi.
Paza de Coastă a SUA a declarat într-un comunicat transmis prin e-mail că a intervenit în urma coliziunii și că traficul fluvial a fost închis în zona respectivă, dar nu a oferit alte detalii, relatează Reuters.
Compania American Cruise Lines a declarat într-un comunicat transmis prin e-mail că poate confirma faptul că nava sa fluvială a fost implicată într-o coliziune.
Posturile locale de televiziune au difuzat, de asemenea, imagini cu nava de croazieră înclinată pe o parte, în timp ce CBS News a relatat că cel puțin 14 persoane au fost salvate din apă.
Nava de croazieră are o capacitate de 150 de persoane și a fost construită în 2015, precizează American Cruise Lines pe site-ul său web.
Ziarul „The Advocate”, citând oficiali anonimi ai Portului din New Orleans, a relatat că 129 de pasageri se aflau la bordul navei de croazieră „American Heritage” când aceasta a fost lovită de petrolierul „Atlantic Asphalt”, în jurul orei locale 12:30 p.m.(20:30, ora României).
Nu sunt încă informații cu privire la eventuale victime.
„Colaborăm îndeaproape cu Paza de Coastă a SUA și cu autoritățile locale. Pasagerii și echipajul au fost evacuați, iar noi suntem profund îngrijorați pentru toți cei implicați. Vom furniza mai multe informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a declarat compania Amercian Cruise Lines.
Nava-cisternă „Atlantic Asphalt” s-a ciocnit cu nava „American Heritage” a companiei American Cruise Lines în jurul orei locale 12:30 p.m., în timp ce aceasta era acostată pe fluviul Mississippi, potrivit oficialilor portuari.
Cauza coliziunii și numărul persoanelor rănite încă nu au fost stabilite.
American Cruise Lines a confirmat că pasagerii și echipajul au fost evacuați de pe nava de croazieră fluvială.
În vară a fost înregistrat un incident cu un petrolier și în Marea Neagră, în urma unei explozii la bord.
Se afla la aproximativ 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni.





















