Comportamentul investitorului în perioade de incertitudine

Comportamentul investitorului în perioade de incertitudine
scris 30 ian 2019

În a doua parte a lui 2019 și la începutul lui 2020, economiile occidentale vor încetini: această previziune a ajuns subiect de discuție la Davos și în mai toate estimările analiștilor globali. În România, evoluții ca recenta depreciere a monedei naționale și efectele scontate ale Ordonanței 144 s-ar putea adăuga contextului global pentru a duce economia locală într-o recesiune tehnică. E clar că în astfel de vremuri, comportamentul investitorilor trebuie să se modifice în sensul prudenței. Dar perioadele de stagnare sunt de asemeni pline de oportunități.

Riscurile

Indiferent de gradul în care va încetini economia peste unu sau două semestre, ca investitor nu poți să nu simți nevoia unor precauții. În viziunea mea, cele mai importante măsuri sunt:

  1. Rebalansarea portofoliului. E un deziderat elementar și trebuie să se petreacă la fiecare sfârșit/început de an. E vorba de realocarea resurselor financiare în zonele activelor mai lucrative, în detrimentul celor mai puțin performante. În perioade de incertitudine,  această operațiune trebuie executată cu mai multă atenție. Trebuie să ținem ochii și pe altceva decât marginea de profit: riscuri sistematice (de piață) sau legate de rata de schimb valutar.
  2. Atenție la activele supraevaluate. E ceva ce eu, personal, pot vedea cu ochiul liber în România și e valabil mai ales pentru piețele de capital. Un simptom global e și ceea ce s-a petrecut recent și cu Apple, care a pierdut 13 miliarde de dolari într-o zi, imediat după lansarea noilor și foarte costisitoarelor modele de iPhone.
  3. Concentrarea pe investițiile pe termen lung. Se știe că unele dintre active – de la real estate la piețe alternative ca aurul sau arta – tind să se comporte mai bine în perioade de contracție economică. Dacă scopul investitorului e conservarea resurselor financiare, atunci prospectarea de noi piețe devine una interesantă. Atenție, totuși, la investițiile alternative, fiindcă necesită un grad mare de specializare.
  4. Expectativa și evitarea comportamentului emoțional. În perioade normale, de creștere, activitatea susținută și reacțiile rapide sunt caracteristicile de zi cu zi ale investitorilor. Există însă și perioade de incertitudine, în care nu e obligatoriu să mizezi pe ceva în fiecare moment. În plus, piețele – și actorii lor – au tendința de a reacționa exagerat la simptome negative. Un studiu al Ned Davis Research Group, citat de Investopedia, arată că fără excepție, în fiecare din cele 28 de crize care au avut loc de la invazia germană în Franța (1939) la evenimentele din 9 septembrie 2001, piețele au căzut excesiv, în primul moment, pentru a-și reveni substanțial la puțin timp.

Comportamentul rece, ne-emoțional, e probabil cel mai important dintre considerentele de mai sus. Oricât ne-am obiectiva percepțiile cu instrumente de analiză și know-how obținut de la terți, rămânem oameni și dovedim acest lucru la fiecare evoluție negativă.

Oportunitățile

Truismul că în orice criză se ascund oportunități e tot mai valabil în ultimele decenii. Silicon Valley n-ar fi ceea ce este azi fără crahul dot com de la începutul anilor 2000, fie și numai fiindcă acest moment a însemnat o omologare deplină a finanțărilor din clasa angel investment sau venture capital, în detrimentul băncilor care au devenit guvernate de o prudență tot mai ridicată.

Cu toții știm despre AI, Big Data, Quantum Computing sau Autonomous Things (mașini sau drone). E clar că suntem, mai mult ca oricând, într-un moment de explozie a unor noi tehnologii, care reprezintă tot atâtea oportunități. Iar tehnologiile disruptive devin foarte interesante în perioade de stagnare. Dacă tot am vorbit de expectativă, un sfat des repetat în astfel de contexte este „Investește în propria educație”. Aprofundarea unor sectoare inovative ca cele enumerate mai sus va da cu siguranță roade.

Este unul din motivele pentru care eu, unul, cred în clișeul care spune că recesiunea are un rol economic pozitiv: crește competitivitatea și responsabilitatea actorilor economici, care, în ipoteza că sunt cu adevărat productivi, ies din perioadele de contracție mai întăriți.

Octavian Pătrașcu este un antreprenor și angel investor cu o carieră de peste 10 ani în piețele de capital, tech, fintech și real estate. A realizat trei exituri de succes, dintre care două pentru branduri globale care activează în piețele financiare și unul, ca investitor minoritar în Vector Watch. Este managing partner al Key Way Group și fondator al TVP Family Office. Comentariile lui pot fi găsite online pe Octavianpatrascu.com.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
investitor
octavian patrascu