Curtea Constituțională dezbate pe 11 octombrie darea în plată; băncile au depus aproape 250 de sesizări

Curtea Constituțională dezbate pe 11 octombrie darea în plată; băncile au depus aproape 250 de sesizări
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 sep 2016

Curtea Constituțională va dezbate pe 11 octombrie excepțiile de neconstituționalitate ridicate în privința legii dării în plată, potrivit unor surse din cadrul instituției, până în acest moment fiind depuse la CCR aproape 250 de sesizări din partea băncilor, care se opun modului de aplicare al legii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit datelor consultate de News.ro, băncile au depus 245 de sesizări privind darea în plată, iar o alta a fost depusă de judecătoria Sinaia, scrie News.ro.

Printre băncile cu cele mai multe sesizări se află Raiffeisen, cu 48 de dosare, Bancpost, cu 38 de dosare, Banca Transilvania, cu 33 de dosare, Banca Românească, cu 31 de dosare, și OTP, cu 20 de dosare.

Ele vor putea fi depuse în continuare, judecătorii CCR urmând cel mai probabil să le conexeze pentru a le discuta împreună, pe 11 octombrie.

În unele dosare au fost ridicate excepții de neconstituționalitate cu privire la Legea dării în plată în ansamblu, însă majoritatea se referă la câteva articole precise. Printre cele mai contestate prevederi din lege se află cea privind aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât și asupra contractelor încheiate după această dată. Băncile ar putea invoca astfel elemente de neconstituționalitate cu privire la un posibil efect retroactiv al legii, fapt interzis de Constituție.

O altă prevedere contestată este cea prin care darea în plată devine posibilă prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Băncile au ridicat excepții de neconstituționalitate și cu privire la articolele care stabilesc pașii de urmat pentru deschiderea unei proceduri de dare în plată, precum și cu privire la criteriile de eligibilitate.

Nicio bancă nu a ridicat însă critici de neconstituționalitate cu privire la exceptarea programului "Prima Casă" din lege, așa cum avertizau inițiatorii și susținătorii legii că se va întâmpla în cazul în care este introdusă o astfel de excepție în text.

\ CITEȘTE ȘI "Firicel" a câștigat un prim proces cu banca în contractul pentru o garsonieră. Va primi bani înapoi pentru o dobândă considerată abuzivă

Banca Transilvania, una dintre băncile care au făcut cele mai multe sesizări, a precizat, pentru News.ro, în luna august, că a invocat excepția de neconstituționalitate în cadrul contestațiilor formulate în baza Legii nr. 77/2016.

"Am avut în vedere, în principal, principii constituționale cunoscute și unanim acceptate precum neretroactivitatea legii civile și garantarea dreptului de proprietate privată, principii pe care, la o primă evaluare, le considerăm încălcate de anumite prevederi ale legii. Cu toate acestea, subliniem faptul că prevederile legale cu privire la care am invocat excepția se bucură în continuare de prezumția de legalitate, Curtea Constituțională fiind singura instituție abilitată să verifice concordanța legii cu Constituția", a precizat banca, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro.

Banca Transilvania a ținut să menționeze că, "până la o soluție a Curții pe acest aspect, BT va continua să respecte și să aplice legea dării în plată".

Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai.

Strict tehnic, când titularul nu mai poate plăti ratele, va trimite o notificare băncii prin care anunță că vrea să îi transmită dreptul de proprietate. Din acel moment, omul nu va mai fi dator băncii, iar banca nu va mai avea dreptul să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăți ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia.

Persoanele care vor putea beneficia de această lege trebuie să fie consumatori persoane fizice, cu credite imobiliare/ipotecare de maxim 250.000 de euro, inclusiv credite de nevoi personale cu ipotecă, condiția fiind ca finanțările să fi fost contractate pentru achiziția, construcția, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinația de locuință sau garanția să include cel puțin un imobil cu destinația de locuință.

De asemenea, legea se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit de către bănci.

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara, recent, că un număr de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificări către 24 de bănci după intrarea în vigoare a legii dării în plată, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă 2% din valoarea totală a împrumuturilor ipotecare. În aproape două treimi din cazuri - 64% -, valoarea creditului rămas de rambursat este mai mare decât valoarea garanției.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionalal
darea in plata