Deținerile britanicilor de lire sterline digitale vor fi limitate la 20.000 de unități, dacă țara va merge mai departe cu planurile de a crea o monedă digitală, a declarat viceguvernatorul Băncii Angliei, Jon Cunliffe, citat de Reuters.
Guvernul Marii Britanii a declarat că, împreună cu BoE, continuă să lucreze la o posibilă liră digitală, care ar putea intra în circulație în a doua jumătate a acestui deceniu și să fie păstrată într-un ”portofel” pus la dispoziție de bănci, deși nu a fost luată o decizie finală, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
”Propunem o limită între 10.000 de lire sterline și 20.000 de lire sterline per individ, ca echilibru adecvat între gestionarea riscurilor și susținerea unei utilizări largi a lirei digitale”, a spus Cunliffe într-un discurs.
O limită de 10.000 de lire sterline ar însemna că trei sferturi dintre oameni ar putea să-și primească plata în lire digitale, precum și să dețină solduri preexistente în același cont, în timp ce o limită de 20.000 de lire sterline ar permite aproape tuturor să folosească lire digitale pentru tranzacțiile de zi de zi, a spus Cunliffe.
Banii peste plafon ar fi ”transferați” în contul bancar comercial al unui client, având în vedere că o liră digitală nu ar fi un mijloc de stocare a averii, a spus el membrilor UK Finance, un organism din industria bancară.
Băncile centrale din întreaga lume studiază monedele digitale, Uniunea Europeană urmând să publice în luna mai un proiect de lege care stabilește un cadru legal pentru un potențial euro digital.
Legea ar trebui să fie aprobată de statele UE și de Parlamentul European, deși Banca Centrală Europeană va fi cea care va decide în această toamnă dacă va continua cu euro digital.
Burkhard Balz, membru al consiliului executiv al Bundesbank, banca centrală din Germania, a declarat marți, într-o conferință, că un aspect cheie care trebuie decis este dacă un euro digital va avea statut legal de plată, ceea ce înseamnă că ar putea fi folosit pentru a stinge o datorie în instanță. Cunliffe a spus că o liră digitală ar avea același statut legal ca și numerarul.