Erste a redus prognozele de creștere econonomică și inflație în România pentru 2017

Erste a redus prognozele de creștere econonomică și inflație în România pentru 2017
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 4 iul 2016

Erste Group, acționarul majoritar al BCR, a redus estimarea privind creșterea economică a României în 2017, de la 3,8% la 3,6%, pe fondul deciziei Marii Britanii de a se desprinde de Uniunea Europeană. Totodată, grupul austriac a redus prognoza de inflație pentru finele lui 2017, de la 2,4%, la 1,9%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Estimarea privind creșterea economică în acest an a fost menținută la 4,1%, in timp ce prognoza de inflație pentru decembrie 2016 a fost păstrată la 0,2%.

"Am redus estimările de creștere economică pentru 2017 la 3,6% (-0,2 puncte procentuale) pentru a reflecta efectele Brexit. Exporturile României către Marea Britanie însumează 2,4 miliarde de euro (1,5% din PIB), iar românii care lucrează în Marea Britanie trimit acasă circa 500 de milioane de euro pe an (0,3% din PIB) (…)Creșterea economică mai lentă în 2017, alături de stabilitatea sau chiar reducerea prețurilor administrate în perioada alegerilor din noiembrie, ne-au determinat să revizuim prognoza de inflație anuală la 1,9% pentru decembrie 2017, de la 2,4%", se arată în raportul Erste.

Totodată, analiștii grupului austriac estimează că BNR va majora dobânda cheie, cu 0,25 puncte procentuale, la 2%, abia în ultimul trimestru al anului viitor, pe fondul inflației mai reduse decât era anticipat anterior. În mai, Erste anticipa că BNR ar putea începe majorarea dobânzii de politică monetară în primul trimestru din 2017, în timp ce, în luna martie, analiștii grupului austriac considerau că dobânda de referință ar putea crește chiar de la finele acetui an.

În februarie, analiștii Erste avertizau că Brexitul reprezintă un risc pentru cei aproximativ 170.000 de români care lucreză în Regatul Unit și ar putea avea un impact negativ asupra exporturilor României, având în vedere Marea Britanie este a cincea cea mai importantă destinație pentru exporturile românești.

Și analiștii ING au revizuit în scădere prognoza de inflație pentru 2016 și 2017, dar anticipează că, în cazul în care proiectul de lege care obligă supermarketurile din România să vândă minimum 51% alimente românești va intra în vigoare, acest lucru se va reflecta în creșterea prețurilor alimentelor. În prezent, ING estimează că rata anuală a infllației va ajunge la -0,8% la finalul lunii decembrie 2016 și la 2,1% la sfârșitul anului viitor. Anterior, analiștii anticipau un nivel de 0% la finalul acestui an și de 2,7% în decembrie 2017.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
româania
erste
inflatie
pib
crestere economica