Eurogrupul începe anul 2023 cu speranța că va putea evita recesiunea

Eurogrupul începe anul 2023 cu speranța că va putea evita recesiunea
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2023

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro (Eurogrupul) încep anul cu o reuniune, având speranța că va putea fi evitată o recesiune pe care o indicau, cu câteva luni în urmă, o mare parte a prognozelor sau, cel puțin, că va fi o contracție moderată, care va deschide porțile pentru o fază de creștere graduală, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În plus, vor profita de prima întâlnire din 2023 pentru a ura bun venit noului membru al Clubului, Croația, care face parte din zona euro începând cu 1 ianuarie, când a devenit al 20-lea partener al grupului, scrie Agerpres.

3,5 mii de kilometri de drumuri comunale, echivalentul distanței dintre București și Madrid, în curs de modernizare pe bani europeni CITEȘTE ȘI 3,5 mii de kilometri de drumuri comunale, echivalentul distanței dintre București și Madrid, în curs de modernizare pe bani europeni

Ca de obicei, cele 20 de țări care utilizează acum moneda euro vor trece în revistă situația economică actuală, caracterizată printr-o încetinire a activității și o inflație ridicată, dar cu tendiță de scădere, datorită prețurilor mai mici la energie, în special la gaze, mai scrie EFE.

În noiembrie, Comisia Europeană estima o contracție a activității în zona euro în ultimul trimestru din 2022 și în primul din acest an, dar rezistența observată în ultimele luni în economiile din zona euro, înainte de închiderea exercițiului anterior (în trimestrul al treilea creșterea PIB a fost de 0,3%, peste estimări), începe să trezească optimismul în zonă.

În acest context, Eurogrupul va relua discuțiile pentru implementarea unui răspuns mai coordonat la prețurile energiei, după o fază în care au fost adoptate măsuri pentru ajutarea gospodăriilor și companiilor contrare la ceea ce au cerut atât Executivul comunitar cât și Banca Centrală Europeană.

Cu această ocazie, Franță și Țările de Jos au fost invitate să explice restului colegilor măsurile naționale de sprijin în contextul crizei energetice.

"Obiectivul este să se coordoneze, nu să se creeze presiune politică sau să se oblige țările. Vrem să dăm statelor membre soluții practice bune pentru problemele cu care se confruntă", au explicat surse din zonă.

Totodată, vor fi reluate și discuțiile privind reforma regulilor fiscale care să limiteze deficitul și datoria statelor membre - o dezbatere pe care a lansat-o Bruxelles la finele anului trecut, dar care a provocat diviziuni profunde între țările din zona euro - și este prevăzută adoptarea unei declarații privind poziția fiscală a zonei euro în acest an.

Nu în ultimul rând, Eurogrupul va face un bilanț al progreselor înregistrate cu privire la posibila introducere a euro digital, activitate condusă de BCE, care se află încă în faza de analiză și pe care care intenționează să o finalizeze înainte de sfârșitul anului, pentru ca ulterior, dacă se decide continuarea proiectului, să se trează la etapa următoare.

În timp ce instituția condusă de Christine Lagarde continuă cu această temă, Comisia Europeană are prevăzut să prezinte în al doilea trimestru al anului cadrul legal care va susține un eventual euro digital, ceea ce nu va însemna însă neapărat introducerea acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurogrup
recesiune