GE Money vrea să strângă 922 milioane de dolari de pe urma listării diviziei din Cehia

GE Money vrea să strângă 922 milioane de dolari de pe urma listării diviziei din Cehia
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2016

Grupul american General Electric Co. a anunțat luni că va demara o ofertă publică inițială (IPO) la divizia sa bancară din Cehia, operațiune de pe urma căreia intenționează să strângă până la 922 milioane de dolari, informează agenția CTK.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

GE va oferi 260,6 milioane acțiuni, sau 51% din titlurile GE Money Bank AS, la un preț orientativ de 68 coroane (2,83 dolari) până la 85 de coroane per acțiune. Prețul final ar urma să fie anunțat în jurul datei de 5 mai. Un preț din zona superioară a intervalului vizat ar genera o sumă de 22,15 miliarde de coroane, iar GE ar putea vinde un pachet suplimentar de până la 15% în cadrul unei opțiuni de supra-alocare care poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la debutul tranzacțiilor acțiunilor GE Money Bank la Bursa de la Praga, care ar urma să aibă loc în jurul datei de 6 mai.

"Suntem încântați ca, după un răspuns inițial puternic din partea investitorilor instituționali, să putem demara IPO. Un alt pas important în devenirea unei bănci independente din Cehia este noul nume al companiei și noul brand Moneta Money Bank AS", a declarat directorul GE Money Bank, Tomas Spurny, care până în luna septembrie a anului trecut a fost președintele executiv al BCR.

Listarea diviziei GE Money din Cehia face parte dintr-un plan strategic al GE de a îți vinde majoritatea activelor financiare din întreaga lume și a se concentra pe activitățile industriale.

La începutul acestei luni, General Electric a anunțat că a ajuns la un acord pentru a vinde pachetul majoritar de acțiuni deținut de divizia sa GE Capital la banca poloneză Bank BPH către Alior Bank SA pentru 1,225 miliarde zloți (aproximativ 329 milioane de dolari). În anul 2010, GE Money, divizia de servicii financiare a gigantului General Electric, s-a hotărât să plece din România prin vânzarea către Garanti Turcia a pachetelor de acțiuni deținut la trei instituții financiare non-bancare - Motoractive IFN SA, Ralfi IFN SA, Domenia Credit IFN SA.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
ge money
ge money bank as