IFC acordă băncii elene Eurobank o finanțare de 100 de milioane de euro

IFC acordă băncii elene Eurobank o finanțare de 100 de milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 aug 2016

International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a încheiat un acord cu Eurobank prin care va acorda instituției financiare elene o finanțare de 100 de milioane de euro, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

IFC a investit anul trecut circa 300 de milioane de euro în cele mai mari patru bănci din Grecia, între care și Eurobank, participând la recapitalizarea acestora. Prin această operațiune IFC a devenit acționar la Alpha Bank, National Bank of greece, Piraeus Bank și Eurobank, scrie News.ro.

Obiectivul IFC a fost creșterea încrederii și mobilizarea altor părți pentru a investi în Grecia, ajutând la furnizarea de lichidități companiilor mici din Grecia, care formează baza economiei elene.

Cele patru mari bănci elene au emis noi acțiuni pentru acoperirea deficitelor de capital relevate de testele de stres ale Băncii Centrale Europene.

„În condițiile în care perspectivele de creștere economică au devenit mai vizibile, rămânem în fruntea inițiativelor de a asigura o finanțare la un cost rezonabil, în pofida constrângerilor persistente de lichidități”, a declarat directorul general al Eurobank, Fokion Karavias.

Băncile au depus peste 150 de sesizări la CCR privind darea în plată; cele mai multe aparțin Raiffeisen și Bancpost CITEȘTE ȘI Băncile au depus peste 150 de sesizări la CCR privind darea în plată; cele mai multe aparțin Raiffeisen și Bancpost

Susținută de turism, economia Greciei a înregistrat o creștere de 0,3% în trimestrul al doilea, față de primul, creând speranțe pentru redresarea economiei în semestrul al doilea.

Colaborarea IFC cu Eurobank datează de cinci ani. Finanțările acordate de IFC subsidiarelor băncilor elene din Balcani au atins circa 1 miliard de dolari.

Toate cele patru mari bănci din Grecia sunt prezente și pe piața din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
ifc
eurobank