Italia și Franța sunt un exemplu clar al modului în care jocul finanțelor publice se desfășoară din ce în ce mai mult pe baza credibilității financiare internaționale: pe de o parte, Italia urmează să iasă din procedura de deficit excesiv; pe de altă parte, Franța se confruntă cu o criză guvernamentală care a determinat creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale pe 30 de ani la 4,51%, un maxim istoric al ultimilor 16 ani, arată o analiză Wall Street Italia, via Rador.
Președintele BCE, Christine Lagarde, a declarat recent într-un interviu că Italia „va ieși probabil în curând din procedura europeană de deficit excesiv, apropiindu-se de un deficit de 3%”.
Potrivit ministrului Economiei, Giancarlo Giorgetti, acest obiectiv ar putea fi atins încă din 2025, cu un an mai devreme decât era prevăzut, deficitul fiind estimat în prezent să scadă de la 3,4% în 2024 la 3,3% în 2025 și la 2,8% în 2026.
Aceasta este o primă etapă importantă atinsă de Italia, care pentru Franța este încă greu de atins: conform conturilor franceze actualizate trimise UE în aprilie, deficitul francez este estimat să ajungă la 155 de miliarde de euro, sau 5,2% din PIB, în acest an, după o ajustare inițială de la 5,8% în 2024.
În ceea ce privește creșterea economică, Franța prevede o creștere nominală a PIB-ului de 2,2% pentru anul în curs, în timp ce Italia estimează o creștere de 2,9%, cu un deflator (=inflație) mai mare al PIB-ului Italiei, explicând o mare parte din creșterea majoră. Însă, problema Franței este deficitul său ridicat: cu un deficit de 5% sau mai mult, datoria publică ar depăși în curând pragul de 125%, după 115% așteptat pentru 2025, când se estimează că datoria Italiei va ajunge la 136%.
Conform raționamentului UE, Franța ar trebui să își reducă deficitul cu aproximativ 90 de miliarde de euro, sau 3% din PIB, pe parcursul mai multor ani, un decalaj care trebuie umplut prin noi venituri sau reduceri de cheltuieli. Dimensiunea bugetului francez va depinde, de asemenea, în mare măsură de ratele dobânzilor.
În ceea ce privește costurile totale ale dobânzilor, adică la ce cost se finanțează statul de pe piață, costurile actuale ale datoriei Franței sunt limitate la 2% din PIB, comparativ cu 3,8% preconizat pentru Italia în 2025 (81 de miliarde de euro). Însă, dacă creșterea costurilor de refinanțare rămâne la nivelurile actuale (cu obligațiuni guvernamentale franceze pe trei ani la 2,5% față de 1% în 2022), costurile dobânzilor Franței (în prezent 65 de miliarde de euro) ar putea crește cu 5-7 miliarde de euro pe an, sau 10-15 miliarde de euro pe parcursul a doi ani.
Instabilitatea politică de la Paris și creșterea randamentelor semnalează o percepție tot mai proastă asupra riscului datoriei suverane franceze, un alt guvern minoritar s-ar confrunta cu aceleași probleme ca și cel care se retrage. Prin urmare, Franța necesită o ajustare fiscală masivă, în timp ce Italia va încerca să introducă noi stimulente fiscale, în concordanță cu echilibrul permis de UE și cerut de piețele financiare.
Ca întotdeauna, piața va rămâne arbitrul situației, cu o dificultate suplimentară pentru Franța, care vede 50% din obligațiunile sale guvernamentale în mâinile investitorilor străini, comparativ cu 32% ale Italiei.
