Liderul mondial pe piața berii vrea să vândă obligațiuni de până la 9 mld. euro pentru a finanța parțial preluarea SABMiller

Liderul mondial pe piața berii vrea să vândă obligațiuni de până la 9 mld. euro pentru a finanța parțial preluarea SABMiller
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 16 mar 2016

Anheuser-Busch InBev (AB InBev), liderul mondial pe piața berii, intenționează să vândă miercuri obligațiuni denominate în euro, în valoare de 6-9 miliarde de euro, transmit Financial Times și Wall Street Journal (WSJ).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fondurile vor fi folosite pentru finanțarea parțială a achiziției companiei rivale SABMiller, pentru care AB InBev a fost de acord să plătească 71 miliarde lire sterline (peste 102 miliarde dolari).

În ianuarie, AB InBev a vândut obligațiuni denominate în dolari, în valoare de 46 miliarde dolari, a doua cea mai mare emisiune corporate din istorie, în condițiile în care cererea investitorilor a atins un nivel record de 110 miliarde dolari. Cea mai mare finanțare obținută până în prezent de o companie prin vânzarea de obligațiuni a fost înregistrată în 2013, când Verizon Communications a atras 49 miliarde de dolari de la investitori. 

Bursa de la Londra și cea de la Frankfurt au ajuns la un acord de fuziune CITEȘTE ȘI Bursa de la Londra și cea de la Frankfurt au ajuns la un acord de fuziune

În urma emisiunii de obligațiuni lansate miercuri, finanțarea totală obținută de AB InBev pentru preluarea SABMiller va depăși, probabil, suma atrasă de Verizon.

AB InBev a anunțat, în octombrie 2015, că a ajuns la un acord pentru preluarea SABMiller, în schimbul sumei record de 71 miliarde de lire sterline.

Ca urmare a achiziției, ar urma să fie creată o companie care produce circa o treime din cantitatea totală de bere consumată la nivel mondial. Autoritățile de reglementare s-ar putea opune tranzacției, având în vedere dimensiunea foarte mare a celor doi jucători și, implicit, a companiei rezultate în urma preluării SABMiller de către AB InBev.

Finalizarea tranzacției necesită aprobarea autorităților de reglementare din cele peste 100 de piețe în care operează cei doi producători, iar companiile au declarat deja că au în vedere vânzarea mai multor mărci pentru a atenua îngrijorările autorităților antitrust cu privire la concentrarea economică rezultată.

Dacă AB InBev nu va reuși să obțină aprobările necesare de la autoritățile de reglementare pentru finalizarea tranzacției trebuie să plătească SABMiller un comision pentru anularea tranzacției în valoare de 3 miliarde de lire sterline. 

Anheuser-Busch InBev este cel mai mare producător de bere de la nivel mondial, cu un portofoliu de peste 200 mărci, printre care Stella Artois, Corona, Beck's și Budweiser și o cotă de piață de 25%. AB InBev are sediul social la Leuven, în Belgia. SABMiller, al doilea mare berar al lumii, produce peste 150 mărci de bere, printre care se numără Miller, Grolsh, Pilsner Urquell și Peroni.

viewscnt
Afla mai multe despre
ab inbev
sabmiller
bere
obligatiuni
imprumut
preluare