Bursa cucerește noi culmi. Fără entuziasm GRAFIC

Indicele BET a câștigat o nouă valoare-record, însă într-o sesiune cu volume mici.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bursa cucerește noi culmi. Fără entuziasm GRAFIC

Sursa foto: Maciek905 | Dreamstime.com

Investitorii din piețele internaționale s-au activat la cumpărare și au reușit să împingă cotațiile peste niveluri străpunse în corecția lunii septembrie. O performanță deosebită a avut-o bursa de la Frankfurt, al cărei indice DAX40 a depășit, din nou, nivelul de 24.000 de puncte.

Este contextul favorabil în care și la BVB tendința a fost de apreciere. Indicele compozit BET-XT a avansat cu 0,12% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,23% pe un nou maxim istoric de 21.385,15 de puncte, într-o mișcare destul de coerentă după un breakout peste rezistențele anterioare evidențiat pe graficul atașat.

Bursa cucerește noi culmi. Fără entuziasm GRAFIC

Mișcare nu a fost însoțită, însă, de o lichiditate consistentă. Rulajul pieței de acțiuni de doar 28,11 milioane lei (5,53 milioane euro) trădează o lipsă de convingere a investitorilor. Ordinele au fost atât de slabe încât pe podiumul de la BVB au fost simboluri neobișnuite cu aceste poziții.

Prospecțiuni reclamă problemele semnificative de acces în teren. Își reduce veniturile cu o cincime și afișează o pierdere de 10 milioane lei la S1 CITEȘTE ȘI Prospecțiuni reclamă problemele semnificative de acces în teren. Își reduce veniturile cu o cincime și afișează o pierdere de 10 milioane lei la S1

Astfel, pe transferuri de 4,73 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI), de asemenea aflate într-un parcurs din maxime în maxime, au crecut cu 1,19%, până la prețul de 93,30 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a companiei telecom se ridică la 9,33 miliarde lei (1,83 miliarde euro).

După închiderea pieței, în piață au ajuns știrile cu privire la finalizarea tranzacției pentru preluarea Telekom România, dar și privind încheierea unei noi faze în investiția din Spania care acoperă 2,50 milioane locuințe.

Compensații de până la 24 salarii lunare brute: Contractele foștilor șefi Hidroelectrica plecați din compania de stat pentru ca România să nu piardă bani din PNRR CITEȘTE ȘI Compensații de până la 24 salarii lunare brute: Contractele foștilor șefi Hidroelectrica plecați din compania de stat pentru ca România să nu piardă bani din PNRR

Pe a 2-a activitate a zilei, de 4,16 milioane lei, titlurile Antibiotice Iași (ATB) au câștigat 0,78%, până la prețul de 2,6000 lei/acțiune. Acestea au fost urmate de un pluton de 4 acțiuni care au însumat, fiecare, schimburi de peste 2 milioane și care toate au înregistrat aprecieri mai mici de un procent: +0,22%, până la prețul de 0,4500 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), +0,36%, până la prețul de 28,20 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), +0,46%, până la prețul de 0,8750 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP) și +0,71%, până la prețul de 56,40 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN).

În rest, pragul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Hidroelctrica (H2O) care s-au retras cu 0,08%, până la prețul de 121,70 lei/acțiune, în linia evoluției anemice, +0,01%, a indicelui sectorului energetic BET-NG.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0820 +0.0009+0.02 %
1 USD4.3306 +0.0059+0.14 %
1 GBP5.8323 +0.0164+0.28 %
1 CHF5.4373 +0.0120+0.22 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite