Bursa de Valori București încheie o săptămână de creștere

Bursa de Valori București încheie o săptămână de creștere
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 mai 2016

Indicele BET Plus de la BVB a câștigat în această săptămână de tranzacționare 1,50%. Aprecierile au fost susținute de urcarea pe noi maxime a titlurilor Băncii Transilvania și de revenirea puternică din minimele istorice ale acțiunilor Romgaz.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cotațiile au urcat astăzi cu aproximativ 0,50% la Bursa de Valori București. Valoarea de închidere a indicelui BET, de 6.472,80 puncte, este cu 1,65% mai mare decât cea a 6.367,12 puncte de vinerea trecută. Sunt randamentele unei săptămâni la finele căreia operatorul de piață BVB, împreună cu alți reprezentanți instituționali ai pieței fac pasul către public, pentru găsirea de potențiali noi investitori persoane fizice, prin târgul Banii Tăi Expo organizat în Piața Universității.

Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,40%, până la nivelul de 958,47 puncte, aprecierea săptămânală fiind de 1,49%. Creșterile sunt susținute în principal de câțiva emienți, care au avut evoluții notabile.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,89%, până la un nou maxim de 2,825 lei/acțiune, pe transferuri de 5,85 milioane lei. Pe acest emitent s-a efectuat și singura tranzacție specială din piața deal cu peste 694.000 de acțiuni, în valoare de 1,96 milioane lei.

A fost ultima forțare a cotației înainte de data de înregistrare pentru dividendele record în valoare însumată de 1,2 miliarde lei, cărora li se adaugă distribuirea de acțiuni gratuite în contul unei majorări de capital de 600 milioane lei. La închiderea de astăzi, randamentul net al dividendului brut de 0,39 lei/acțiune este de 13,12%.

De ce nu vin antreprenorii pe bursă CITEȘTE ȘI De ce nu vin antreprenorii pe bursă

O altă acțiune care a susținut avansul indicilor din această săptămână este cea a Romgaz Mediaș (SNG), care a închis ședința de astăzi, în care a adunat volume echivalente cu 2,23 milioane lei, la prețul de 23,00 lei/acțiune, cu 2,00% peste referința de joi și cu 5,75% peste cea de vinerea trecută, de 21,75 lei/acțiune.

Pe locul doi în topul rulajelor, cu tranzacții de 3,77 milioane lei, s-au aflat titlurile Electrica (EL), care s-au apreciat cu 0,33%, până la prețlu de 12,26 lei/acțiune. Indicele energetic BET-NG, în compinențșa căruia aceasta se află, s-a apreciat cu 0,54%.

Un ricoșeu important din zona minimelor ultimelor 17 luni consemnează și titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care astăzi s-au apreciat cu 2,87%, până la prețul de 9,31 milioane lei. În condițiile unei sesiuni bursiere cu lichiditate sub media anului, de 19,63 milioane lei (4,35 milioane euro), volume peste media obișnuită a respectivului emitent, de aproape 679.000 lei, am înregistrat pe titlurile transportatorului de țiței prin conducte Conpet Ploiești (COTE), care astăzi au scăzut cu 2,90%, până la prețul de 67,00 lei/acțiune.

Prin constrast, toate cele 6 titluri financiare din componența indicelui BET-FI abia au totalizat împruenă transferuri cu puțin peste 900.000 de lei într-o zi în care indicele a pierdut 0,21%, până la nivelul de 25.172,73 puncte, valoare în zona minimelor ulitimilor doi ani și jumătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
banca transilvania
romgaz
electrica
brd
conpet