Bursa românească rezistă bine la scăderile „made in Korea”

Bursa românească rezistă bine la scăderile „made in Korea”

Sursa foto: Allexxandar / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 aug 2017

Bursa de Valori București a închis o săptămână în care indicele reprezentativ BET a pierdut numai 0,14% față de vinerea trecută, piața arătând robustețe la valul de vânzări pe activele de risc din piețele financiare internaționale, alimentat de tensiunile politice și de declarațiile belicoase ale liderului din Coreea de Nord Kim Jong-un și ale președintelui american Donald Trump. Raportările financiare semestriale cu profituri în creștere pentru majoritatea companiilor importante listate la BVB au fost în măsură să contracareze sentimentul negativ indus din piețele externe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Săptămâna de tranzacționare s-a închis la Bursa de Valori București cu o ședință de tranzacționare mai degrabă liniștită, în care cotațiile au avut fluctuații mici, iar rulajul pieței de acțiuni a fost de 35,79 milioane lei (7,82 milioane euro), în linie cu media perioadei.

Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,19%, indicele financiar BET-FI a suferit un recul de 0,35%, până la nivelul de 34.583,64 puncte, iar indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,17%, până la nivelul de 8.317,31 puncte. Fără declinul ușor de azi săptămâna ar fi fost pozitivă, întrucât indicele a închis doar cu 0,14% sub nivelul de 8.328,92 puncte stabilit la finalul sesiunii de vinerea trecută.

EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski - mari șanse la un nou mandat de director general al Bursei. Schimbări la pachetul salarial CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski - mari șanse la un nou mandat de director general al Bursei. Schimbări la pachetul salarial

Este o remarcabilă rezistență a pieței locale la valul de vânzări de pe bursele mature, unde investitorii au reacționat negativ la tensiunile geopolitice în creștere și mai ales la declarația președintelui SUA Donald Trump potrivit căreia va reacționa cu „foc și furie” la orice amenințare viitoare a Coreei de Nord.

Este un ecou care s-a resimțit și astăzi în Europa, unde cu excepția indicelui german DAX care a închis neconcludent în zona nivelului de referință a zilei precedente, au fost deprecieri pe linie: : -0,79% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,08% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,06% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,46% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,02% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,47% pentru indicele PX de la Praga.

Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator CITEȘTE ȘI Anii de criză abia încep. Demografia lucrează devastator

Cel mai lichid emitent de la cota BVB a avut azi o închidere „verde”. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 0,17%, rămânând în zona maximelor ex-dividend, la 29,35 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 11,62 milioane lei. Activitatea de tranzacționare pe această acțiune a fost impulsionată de raportarea financiară semestrială a companiei care indică obținerea unui profit la 6 luni de 868,00 de lei, în creștere cu 41,07% față de cel de 615,30 milioane lei realizat în S1 2016.

Impact Developer & Contractor, vânzări mai mari de locuințe, dar profit în scădere CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor, vânzări mai mari de locuințe, dar profit în scădere

Tot ecou al rezultatelor financiare, respectiv un profit net semestrial de 496,06 milioane lei, cu 8,25% mai mare decât în perioadav similară a anului trecut, am avut și un rulaj sporit, de 5,68 milioane lei pe titlurile Băncii Transilvania (TLV). Cotația a urcat cu 0,20%, după corecția consistentă de ieri, până la prețul de 2,4650 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,70 miliarde lei (2,34 miliarde euro).

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), care s-au depreciat cu 0,72%, până la prețul de 13,84 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,13 milioane lei.

AAGES Târgu Mureș, fondată de la începutul anilor ‘90 de 10 ingineri și cercetători, proaspăt venită pe bursă, anuță un profit net semestrial aproape dublu CITEȘTE ȘI AAGES Târgu Mureș, fondată de la începutul anilor ‘90 de 10 ingineri și cercetători, proaspăt venită pe bursă, anuță un profit net semestrial aproape dublu

Indicele energetic BET-NG a suferit un recul de 0,35%, după 2 zile de vânzări agresive pe piețele internaționale ale petrolului, în condițiile informațiilor venite privind majorarea producției de țiței în țările exportatoare de petrol membre ale organizației OPEC. Titlurile OMV Petrom (SNP) au staționat la prețul de 0,3220 lei/acțiune, pe transferuri de 2,30 milioane lei. Ieri compania a raportat un profit net semestrial de 1,21 miliarde lei, de 3,5 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Transgaz Mediaș (TGN) a venit azi, de asemenea, cu rezultate financiare în creștere. Pe fondul unei majorări cu 26,08% a cifrei de afaceri, la 1,03 miliarde lei, transportatorul de gaze naturale a obținut în primele 6 luni ale anului un profit net, de 400,49 milioane lei, cu 42,14% mai mare decât 281,76 milioane lei la S1 2016. Titlurile Transgaz s-au apreciat ușor, cu 0,26%, până la prețul de 389,00 lei/acțiune, pe tranzacții în valoare de 2,29 milioane lei.

Oltchim Râmnicu Vâlcea își majorează profitul net la 6 luni cu 49%, la 27,7 milioane lei CITEȘTE ȘI Oltchim Râmnicu Vâlcea își majorează profitul net la 6 luni cu 49%, la 27,7 milioane lei

O creștere de preț mai consistentă, de 2,48%, au avut titlurile Alro Slatina (ALR), care au închis la prețul de 2,07 lei/acțiune o sesiune în care schimburile pe acest emitent s-au cifrat la aproximativ 770.000 de lei. Producătorul de aluminiu a raportat astăzi un profit net semestrial de 155,95 milioane lei, de 4 ori mai mare decât în prima jumătate a anului trecut.

O creștere de 2,06% am consemnat și pe titlurile operatorului de piață Bursa de Valori București (BVB), până la prețul de 34,60 lei/acțiune. Compania a raportat ieri un profit net semestrial de 5,15 milioane lei, aproape triplu față de cel din S1 2016, în condițiile în care trimestrul trecut a fost cel mai bun din ultimii 2 ani din punctul de vedere al rulajelor procesate de bursă, respectiv un nivel de 3,77 miliarde lei.

Prin contrast, titlurile transportatorului de țiței prin conducte Conpet Ploiești (COTE), s-au depreciat cu 2,47%, până la prețul de 94,60 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de aproximativ 695.000 de lei. Compania a raportat astăzi majorarea profitului la 6 luni cu 9,01%, la 40,39 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
alro
brd
romgaz
transgaz
omv petrom
bvb
conpet
bursa