Bursele europene au închis în creștere. Acțiunile Commerzbank au scăzut în schimb cu 3,4%

Bursele europene au închis în creștere. Acțiunile Commerzbank au scăzut în schimb cu 3,4%
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2024

Bursele europene au înregistrat luni un început bun al unei noi săptămâni de tranzacționare, în timp ce investitorii așteaptă datele privind încrederea consumatorilor din zona euro și întâlnirile cheie ale băncilor centrale privind politicile monetare, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,78%. Acțiunile și-au extins câștigurile după deschiderea bursei din SUA, deoarece indicii Dow Jones Industrial Average și S&P 500 au urcat la maxime record, scrie News.ro.

Firebyte Games, primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile listat la BVB, vrea să finanțeze cu fonduri nerambursabile un proiect de până la 5 milioane euro CITEȘTE ȘI Firebyte Games, primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile listat la BVB, vrea să finanțeze cu fonduri nerambursabile un proiect de până la 5 milioane euro

Acțiunile companiilor de tehnologie au crescut cu 2,1%, în timp ce titlurile băncilor și acțiunile companiilor de retail au avansat ambele cu peste 1,2%.

Cu toate acestea, titlurile băncii Commerzbank din Germania a scăzut cu 3,4% după ce Bank of America Global Research a retrogradat acțiunile acesteia de la „neutru” la ”performanță slabă”.

Operatorul francez de loterie La Francaise des Jeux a urcat în fruntea indicelui de referință european, cu o creștere cu peste 6%, după confirmarea că va achiziționa compania suedeză de jocuri de noroc Kindred, pentru 2,7 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, acțiunile companiei elvețiane de echipamente de încălzire și ventilație Belimo au scăzut cu aproape 8%, după ce veniturile sale din 2023 au fost sub estimări.

Banca Japoniei a început luni o reuniune de politică monetară de două zile și își va anunța decizia marți. Banca Centrală Europeană își va anunța joi decizia de politică monetară.

Indicele german DAX a avansat cu 0,77%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,56%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 0,35%. Indicele FTSE MIB a coborât cu 0,33%, dar IBEX 35 al bursei din Madrid a crescut cu 1,11%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni