Constituirea unor provizioane erodează cu o treime profitul net la 9 luni a IAR Brașov. Acțiunile scad cu 5,5%

Constituirea unor provizioane erodează cu o treime profitul net la 9 luni a IAR Brașov. Acțiunile scad cu 5,5%
scris 15 nov 2017

Producătorul de elicoptere IAR Brașov a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 100,58 milioane lei, cu 26,80% mai mare decât cea de 79,31 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, profitul net s-a contractat cu o treime, până la aproape 14,5 milioane lei.

IAR Brașov (IARV) a realizat în primele 9 luni din 2017 venituri totale din exploatare de 136,08 milioane lei, cu 37,97% peste cele de 98,30 milioane lei din intervalul corespondent al anului precedent. Compania are comenzi de la Ministerul Apărării și în baza acestor informații titlurile companiei, listate la Bursa de Valori București, se tranzacționează la niveluri cu aproximativ 40% peste reperele de piață la sfârșitul lui 2016.

Livrările în creștere nu se regăsesc deocamdată în aceeași măsură și la nivelul profitabilității. Cheltuielile totale din exploatare s-au majorat într-o dinamică mai ridicată decât cea a încasărilor, respectiv de 57,24%, la 116,39 milioane lei, de la 74,02 milioane lei. Profitul operațional a fost, astfel, de 19,69 milioane lei, cu 19,96% mai jos față de cel de 24,60 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului trecut. Este un recul realizat în condițiile în care compania a raportat o majorare consistentă a provizioanelor. Situația financiară indică la 30 septembrie provizioane de 77,35 milioane lei, în creștere cu 73,27%, față de 44,64 milioane lei la 31 decembrie 2016.

Profitul net la 9 luni este de 14,48 milioane lei, chiar mai mic decât cel de 14,92 milioane lei raportat la jumătatea anului. Comparativ cu primele 3 trimestre din 2016, când câștigul net era de 21,53 milioane lei, declinul este de 32,74%

Banca Transilvania, pe profit în creștere grație scăderii costurilor cu provizioanele de risc. Anul trecut, banca scotea din bilanț credite neperformante de 1,7 miliarde lei CITEȘTE ȘI Banca Transilvania, pe profit în creștere grație scăderii costurilor cu provizioanele de risc. Anul trecut, banca scotea din bilanț credite neperformante de 1,7 miliarde lei

Așteptări ridicate au existat în piață când, după vizita premierului Franței, Emmanuel Macron, din luna august, când producătorul de elicoptere controlat de stat a anunțat că va deveni principalul contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare a Ministerului Apărării în vederea înlocuirii flotei sale îmbătrânite, iar în acest context a fost încheiat un acord de cooperare tehnologică și economică între IAR și Airbus Helicopters.

Activele totale ale IAR Brașov erau la data de 30 septembrie de 2,94 miliarde lei, în creștere cu 54,73% față de cele de 1,90 miliarde lei prinse în contabilitate la sfârșitul anuui trecut. În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 384,91%, la 91,26 milioane lei, de la 18,82 milioane lei, iar datoriile pe termen lung au coborât cu 3,19% la 5,76 milioane lei, de la 5,95 milioane lei.

Raportarea a fost primită cu dezamăgire în piață. Titlurile companiei scădeau la bursă după 2 ore de tranzacționare cu 5,50%, până la prețul de 9,28 lei/acțiune, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest. La acest nivel, capitalizarea bursieră a companiei s-ar ridica la 175,19 milioane lei (37,69 milioane euro).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
iar brasov
airbus helicopters
bvb
bursa